PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Criminalul tânărului din Centru Sătmarului are la activ 75 de amenzi! Cunoscut drept “capul” cerşetorilor

Criminalul tânărului din centrul municipiului Satu Mare este un cerşetor cunoscut drept “capul” cerşetorilor din oraș. El aduna bani şi de la ceilalţi cerşetori, fiind cunoscut ca fiind cel mai „forţos” dintre ei.

Potrivit surselor PortalSM, în ultimii ani el a primit nu mai puţin 75 de amenzi pentru cerşetorie şi scandaluri, amenzi pe care nu le-a achitat niciodată. El trăia din cerşit în zona centrală şi din banii luaţi de la alţi cerşetori.

Deocamdată, nu este foarte clar cum s-a petrecut tragedia de azi noapte, doar că cerşetorul ar fi solicitat bani tânărului, după care l-ar fi atacat cel mai probabil cu un cuţit găsit la un tomberon. Totul a durat o fracţiune de secundă, după care cerşetorul a fugit, fiind prins ulterior de poliţişti.

După această tragedie problema cerşetorilor a ieşit din nou în atenţia publicului. Dacă oamenii se plâng că nu sunt patrule de poliţie, poliţiştii se plâng că şi atunci când îi prind nu pot face aproape nimic. Dacă îi duc pe cerşetori la psihiatrie sunt eliberaţi după câteva ore sau zile, iar de când a izbuncit pandemia COVID-19 nu mai pot fi internaţi nici la adăpostul de noapte, pe motiv că nu testul efectuat şi pot răspândi virusul. În aceste condiţii, susţin poliţiştii, nu pot decât să aplice amenzi, care în final nu au niciun sens.

Citește și:

Exit mobile version