Ultima actualizare: ieri, 21:45
Locale

FOTO&VIDEO. Mama ce și-a abandonat noul-născut în toaleta benzinăriei riscă până la 3 ani de închisoare

Mama ce și-a abandonat noul-născut în toaleta benzinăriei de pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare riscă până la trei ani de închisoare.

„S-a deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea ori vătămarea noului născut de către mamă. Codul penal pedepsește această infracțiune cu pedeapsă de la 1 lună la 3 ani de închisoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, pentru PortalSM.

La finalul verificărilor, dacă se vor impune, se vor impune se vor dispune și măsuri legale, mai spune purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.

În acest moment, femeia este internată la Spitalul Județean Satu Mare. Ea a fost internată aseară, la puțin timp după ce și-a abandonat noul-născut în benzinărie. Femeia a fost depistată într-un autocar care a venit din Germania şi pleca spre Botoşani.

Potrivit surselor PortalSM, autocarul a oprit în staţia de alimentare de pe b-dul Aurel Vlaicu, persoanele au coborât la toaletă şi magazin.

Din primele informaţii, femeia a născut în toaleta benzinăriei, după care şi-a abandonat copilul, s-a urcat în autocar şi şi-a continuat drumul spre casă.

Ulterior, pe drum, i s-a făcut rău, iar ceilalţi pasageri au sunat la 112 şi au chemat un echipaj de pe prim ajutor. Ambulanţierii şi-au dat imediat seama ce s-a întâmplat şi astfel s-a făcut legătura cu cazul bebeluşului din benzinărie.

Noul-născut este o fetiță perfect sănătoasă, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian.

“Nou-născutul este internat în spital, are 2.950 de grame, este o fetiţă în stare bună, născută azi. Din punct de vedere medical este bine”, a spus Constantin Demian pentru PortalSM.

Transmisiunea PortalSM de la fața locului:

Citește și:

3 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Mama? Asta nu e o mama. E un monstru.

  2. hunter Răspunde

    Normal ca e tziganca.

  3. Procter&Gamble Răspunde

    Citind titlul articolului cred că glumiți! Piranda mai are 4 copii acasă! Dacă se ajunge la proces să vedeți cum instantaneu se va transforma în cea mai iubitoare mamă de pe planetă! O să vină și cu un sat de martori!😱😥

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.