Ultima actualizare: azi, 11:11

Naţionale

Se înființează Poliția Animalelor. Autoritățile pot acționa fără mandat dacă un animal este torturat

Marcel Vela a anunțat marți proiectul unei Ordonanțe de Urgență prin care este pusă în dezbatere publică proiectul înființării Poliției Animalelor. Ministrul de Interne a prezentat principalele prevederi.

Proiectul înființării Poliției Animalelor prevede animalele aflate în pericol vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără mandat de la judecător dacă se constată că animalul este în pericol.

De asemenea, polițiștii se pot folosi de forțele și mijloacele din dotare ca să acționeze pentru salvarea unui animal, iar „acțiunile polițiștilor, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor.”

În plus, animalele maltratate vor fi cazate în adăposturile publice pentru a fi tratate, apoi vor fi date spre adopție.

Ce se înțelege prin situația de pericol pentru animale:

a) rănirea sau schingiuirea animalelor;

b) organizarea de lupte între animale sau cu animale;

c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;

e) prezența fără supraveghere, pe căile de circulație publică, a animalelor din speciile ecvine și rumegătoare mari și mici.

Astfel, polițiștii pot interveni dacă vor constata existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă din:

a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;

b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile prevăzute la alin.(2) sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;

c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;

d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;

e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

Totodată, în cazurile în care nu s-a putut interveni la timp pentru salvarea animalelor, se prevede că „în situația în care este necesară curmarea suferințelor fizice inutile ale animalului rănit, serviciile publice prevăzute la art. 243 alin.(1), prin medici veterinari, efectuează eutanasia acestuia la fața locului”.

Sursa: Digi24

15 comentarii

  1. ciprian Răspunde

    Asta ne mai trebuia…in rest avem de toate

  2. Bolos Răspunde

    Era si cazull sa se infinteze Politia Animalelor dar sunt curioasa si cum se va infinta sper sa nu fie infintata in cadrul Politie ci separat pe tara cu atributii doar ce precede bunastarea si grija fata de aceste suflete nevinovate si pedepsirea celor care le fac rau.Din aceasta politie trebuie sa faca parte doar iubitori de animale iar la examene sa faca dovada ca au facut ceva bun pentru aceste suflete ca altfel nu se va rezolva nimic pentru aceste suflete ,decat salariile ii vor interesa nu si apararea drepturilor Animalelor.

    • Garcea Răspunde

      Iarasi alti sefi, alti oameni, alta cheltuiala….. Ca trebuie neaparat sa ne luam dupa americani. Avem si aia ecologica si peste tot e plin cu gunoaie, poluare.
      Interesant ca ungurii au o politie care le face pe toate, ca respectarea legilor si aplicarea lor e de datoria lor, nu au nevoie de 6 feluri.

      • Altu Răspunde

        @garcea,dar gura bujetarului ce o să mănânce. Mai sunt neamuri,amante, amanți,ce crezi tu? Trebuie înființate noi posturi. Ce, să meargă la privat să muncească? Numai de glume te ții.

    • +++ Răspunde

      Ar trebui o poliție care să vă amendeze pe voi, iubitorilor de câini și mâțe care umpleți de căcat puținul spațiu verde care este în oraș

  3. H&R Răspunde

    Acum aștia o sa taie frunze la câini?

  4. Garuboz Răspunde

    Mai oameni buni da parca a fost anfintata Politia Ecologica acu ceva timp ,oare mai exista ca io nu mai aud nimic de ei ?

  5. Satmareanul Răspunde

    Na politia ecologica a fost de demult … dar nu mai este … politia animalelor a fost odata o tentativa dar nu a mers … ar trebui mai bine sa infiintam politia cetateanului … pentru ca la cate abuzuri se fac in ziua de azi … ar trebui cineva sa se ocupe si de cetatean … in cetatean includ si copii care sunt abuzati si DGASPC nu face nimic … ar fi bine sa ne uitam in mediul rural unde copii care fac scoala in oras … sa se stea putin de vorba cu ei .. .si am vedea cum cei care o sa ne urmeze nu o sa mai fie oameni … la cate abuzuri se petrec in familii … tatii cu bautura toata ziua, mama cu alti barbatii plecat si copii sunt cei care sufera !

  6. Bahu Răspunde

    Sper ca aceasta lege va opri indivizii care se defuleaza asupra fiintelor fara aparare , a celor care-si tin animalele mai rau decat daca ar fi obiecte , a criminalilor care in lipsa de altceva se distreaza torturand caini , pisici etc. , a celor care abandoneaza , deci persoane fara scrupule .

  7. EUh Răspunde

    Si daca voi fi EU agresat de in Caine CE va face militianul ,va aresta cainele?

  8. anonymus Răspunde

    Băieților de la DSV ,acuma e loc pentru voi să vă mutați la poliție ca să vă îndepliniți visul!!!!!!!!!!!!! Gata cu cârnațul, caltaboșul și macra, haide-ți la regim ca se poartă slim!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.