Ultima actualizare: azi, 11:02

Locale

Starea de alertă, prelungită de astăzi pentru încă o lună. Ce măsuri rămân în vigoare

Starea de alertă pe teritoriul României este prelungită de duminică pentru încă 30 de zile, în urma unei decizii a Executivului, anunțată vineri, în timpul ședinței de guvern.

În Anexa 2 la HG 668/2020 se precizează: “purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/ al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă”.

,,Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii” – prevede documentul.

Tot la Anexa 2 se menţionează că se poate institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile articolelor 7, 8 şi 11 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

În Anexa 3 a hotărârii se prevede că activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/ sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul articolului 45 şi al articolului 71 alineat (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Tot acolo se prevede că se poate institui carantina zonală în condiţiile articolului 7 şi 12 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Potrivit unei alte prevederi menţionate în Anexa 3 rămâne suspendată activitatea din spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.

Totodată, accesul pe plaja neamenajată se face în mod liber, cu respectarea regulilor de distanţare fizică, utilizarea plajei urmând a se face cu menţinerea unei distanţe de cel puţin 2 metri între persoane în orice moment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii.

Nu în ultimul rând, operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţii în aer liber, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi altele asemenea, au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

CITEȘTE ȘI:

Un comentariu

  1. Cezar Răspunde

    Starea asta de alerta nu face nimic , lumea face ce a facut inainte de pandemie ,la magazin mai vezi masti ,in particular toata lumea se intalneste cu toata lumea fara nici o masura de preventie .In Praga s-a ajuns la 3o infectari zilnice , si deja se iau masuri restrictive .
    Un medic roman atrage atentia , incep sa moara in numar tot mai mare tineri fara comorbiditati……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.