Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Echipa USR-PLUS crede în dezvoltarea unitară a comunităților din județul Satu Mare

În cursul serii de ieri, 16 septembrie, candidatul USR PLUS la consiliul județean Ciocan Maior Mircea însoțit de candidatul la primăria Ardud, Roșan Dan precum și candidații la Consiliul Local Ardelean Gheorghe și candidatul la Consiliul Județean Ciprian Horvat, au purtat o discuție cu locuitorii din Mădăras.

În cadrul discuțiilor cu cetățenii din Mădăras dar și cu cei din Ardud, au fost reliefate problemele cu care se confruntă orașele mai mici și în special satele aparținătoare de acestea. Din nefericire în aceiași situație se află și alte sate care aparțin de orașe sau municipii din județ, fie că vorbim de Sătmărel, Ianculești, Mădăras, Baba Novac ori orice altă astfel de comunitate.

În cadrul discuțiilor s-au abordat teme ce țin de posibilitățile de finanțare pentru întreprinzătorii privați care își desfășoară activitatea în urbanul mic cât și pentru autoritățile locale din acestea.

Echipa USR PLUS pentru Consiliul Județean, a prezentat câteva dintre soluțiile pe care le are, ținând cont și de sursele de finanțare disponibile, amintind aici în special AXA 13 din POR, dar și având în vedere că în următorul ciclu financiar România are alocați aproximativ 80 miliarde de euro.

Totodată au fost prezentate măsurile de finanțare pentru beneficiari privați prin fonduri europene încurajând cetățenii din aceste comunități să acceseze astfel de fonduri, deoarece numai având un sector privat puternic putem crea premisele unei dezvoltări durabile.

De asemenea, ținând cont de specificul localității Mădăras, echipa USR PLUS a prezentat și posibiltățile de finanțare din fonduri europene pentru activitățile agricole.

Prin dezvoltarea micilor afaceri în acest domeniu, în aceste localități se poate asigura un acces facil la produse agro-alimentare proaspete și de calitate pentru centrele urbane aflate în apropiere.

SURSA: USR-PLUS Satu Mare

2 comentarii

  1. Vulpea bi-polara Răspunde

    Oare ce fumati de credeti in dezvoltarea unitara a, sa zicem, Madarasului si Petrestiului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.