Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

FOTO. Minorul (17 ani) care s-a urcat beat la volan și a rupt un stâlp în Carei s-a ales cu dosar penal

Minorul (17 ani) care s-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina într-un stâlp în municipiul Carei s-a ales cu dosar penal. De asemenea, nu a scăpat fără dosar penal nici prietenul acestuia, un tânăr în vârstă de 21 de ani, care i-a dat mașina să o conducă.

Ce spune Poliția:

La data de 1 septembrie, în jurul orei 05.20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Carei au soluționat un eveniment rutier produs pe raza municipiului Carei, soldat cu pagube materiale.

În fapt, un tânăr de 17 ani, din Carei conducând un autoturism pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton din rețeaua electrică. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat cu bună știință tânărului spre a fi condus pe drumurile publice, de către un careian de 21 de ani. În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.