Ultima actualizare: ieri, 21:45
Locale

FOTO. Primul director femeie al C.N. Mihai Eminescu Satu Mare. Natalia Boloș, instalată azi în funcție

Natalia Boloș a fost instalată azi în funcția de director al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare, devenind astfel prima femeia care conduce această importantă instituție de învățământ din Satu Mare.

Noul director, profesor de Limba și Literatura Română în cadrul Colegiului, a fost numit în funcție în cadrul unui eveniment la care a participat prefectul județului Satu Mare, Radu Bud, precum și inspectorul școlar general Anișoara Boitor. Natalia Boloș a fost numită în funcția de director al C.N. Mihai Eminescu după demisia fostului director Liviu Rotaru.

,,Omul potrivit la locul potrivit. Felicitări, scumpa mea soție, Natalia, pentru instalarea ta în postul de director (primul director femeie) al prestigiosului Colegiu Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare, Catedrala învățământului sătmărean. Bunul Dumnezeu să te poarte în brațele Sale sfinte, dăruindu-ți sănătate, înțelepciune, răbdare și putere de muncă, alături de întreaga familie eminesciană”, este mesajul transmis de soțul Nataliei Boloș, preotul sătmărean Cristian Boloș.

15 comentarii

  1. Dany Răspunde

    Cred ca Eminescu se zvârcolește-n mormânt la auzul acestei știri………..

  2. John Doe Răspunde

    Pe baza de competenta, dansa este un zero barat, la fel ca si noul inspector general. La unul din concursurile de la inspectorat, l-a cazut cu brio + isi flutura decolteul in fata corectorului, crezand ca primeste cateva puncte din oficiu.

    Ca sa nu o puneti pe capul vostru, cel mai bine e sa taci din gura fiindca este o persoana foarte razbunatoare.

    • Dany Răspunde

      Probabil ca aceasta lecție, a răzbunării, i-a predat-o tăticu-preot. Ca asta trebuie ei sa propovăduiască…….
      Cat despre răzbunarea propriu zisa, știu o vorba veche 😉

      • John Doe Răspunde

        Clar a uns-o cu toate alifiile. Ar trebui intrebat taticul daca doarme bine la noapte pentru felul cum a facut rost de terenul din bercu rosu pentru a-i construi o casa fiicei sale?

    • 1989 Răspunde

      Danny ai fost cumva elev al liceului? Deckt un Pop sau Mateianu cred ca ar fii Mai buna . Bravo D le Prefect este o decizie curajoasa . Din pacate nu avem un Maestru Mecea sau un deosebit Cavasi .
      Demonstrati stimata BAFTA

  3. Satu Mare Răspunde

    Se duce de râpă orășelul ăsta……sau s-a dus deja ???

    • Cezar Răspunde

      Colegiul M. Eminescu a luat-o la vale odată cu instalarea in funcția de director al demisionarului de azi…..
      Atunci n-a realizat cat de mare e pălăria asta, pana nu i-a picat complet pe ochi.
      Azi el părăsește corabia căreia i-a cam făcut câteva gauri, lăsând-o în mana uneia avide doar dupa funcții, fiica și soție de preot, pe care cu siguranță nu competenta o recomanda.
      Mi-e mila de liceul la care am învățat. Prestigiul lui e deja la pământ………

  4. cârcotaş Răspunde

    Oare tăticu’ lu’ dânsa rostea cu ani în urmă celebrele vorbe: ,,Am dat cât trebuia şi cui trebuia”? Nu cunosc persoana, poate are calităţi, dar lucrurile se leagă într-un mod dezgustător.

  5. mariana Răspunde

    sper ca nu-i adevarata stirea..

  6. H&R Răspunde

    Se invarte roata.

  7. 1989 Răspunde

    Danny decat vroiam sa scriui1989 a fost o clasa Xll C care la terminatea liceului si au rupt uniformele o gasca mai rebela Tutu storo mare dodu cico mare chiver albinuta u. Petro nu uitm nici de gasca din A Luta si ai lui

  8. diana Răspunde

    Fara suparare..dar liceul nu mai este ce a fost…nici ca mod de predare..si nici elevi wow…sunt si alte licee bune

  9. erogirg Răspunde

    a trecut in barca liberalilor? Eminescu nu ar accepta-o!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.