În după amiaza zilei de marţi, o patrulă de jandarmerie, aflată în serviciu de patrulare pe strada Careiului din municipiul Satu Mare, a observat într-un parc doi tineri care stăteau la o masă și fumau.
În fața lor, aveau un plic din care își confecționau țigări. La solicitarea jandarmilor de a prezenta documentele de identificare, cei doi tineri nu au putut răspunde cererii întrucât erau într-o vădită stare de amețeală.
La efectuarea controlului corporal, jandarmii au descoperit asupra lor 2 plicuri cu un conţinut de culoare galben – verzui, şi un plic gol, plic din care tinerii le au spus jandarmilor că şi au confecţionat ţigări.
A fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul SCCO Satu Mare, care după verificări a constatat că în plicuri se află o combinaţie de substanţe psiho active.
În cazul celor doi s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanţelor şi preluarea cazului de către poliţiştii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Sursa: Jandarmeria Satu Mare
Acum care e problema? Aceeasi substante fumeaza majoritatea candidatilor la Primaria SM sau consiliu jud sau chiar si in alte locuri, care promit lucruri ciudate dupa un schluck din asta.
Au fumat iarba nu legale sau nu stiu ce.
Nu cu ei sunt probleme, cu barurile din fiecare colt unde iasa oamenii agresivi fiecare seara.
Jandarmii…cand sunteti mai multi, sunteti tar. singur, va cakati pe voi de frica
Doi tineri au stat linistiti si au fumat afara
La astia care injunghie oameni, nu le faceti nimic…
Dezastru