Octavian Petric îi răspunde, din nou, consilierului județean Cristian Valer Beșeni, iar schimbul de replici dintre cei doi continuă. Ieri, Beșeni i-a mai transmis un mesaj lui Petric, pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook, iar acum a venit rândul deputatului să reacționeze. ,,Pun ieșirile sale pe seama frustrărilor unui om care nu a reușit pe plan privat, astfel că și-a găsit refugiu călduț într-o instituție de stat cu ajutorul mamei”, a spus Octavian Petric.
Redăm, integral, mesajul transmis de Octavian Petric lui Cristian Valer Beșeni:
,,Mă bucur că Spitalul Județean de Urgență Satu Mare se poate lipsi în plină pandemie de activitatea și profesionalismul domnului Cristian Beșeni – consilier județean PNL și candidat, care se ocupă acum de campania electorală și de atacuri la persoană în loc să-i pese de pacienții COVID și non-Covid.
Întotdeauna m-am bucurat când am întâlnit tineri care vor să facă politică, de fiecare dată am încercat să-i sprijin și să-i promovez. Acum mă amuză eforturile depuse de tânărul Cristian Beșeni (ex PDL, acum PNL) de a-și face notorietate pe spatele meu, după ce ani de zile a stat în umbra mentorului său Adrian Cozma.
Doar că spre deosebire de tânărul de la PDL-PNL eu am realizat ceva în politică. Dar nici pentru Cristian Beșeni nu e târziu, deși a început cu stângul primele 8 luni în care a ocupat funcția de consilier județean. Pun ieșirile sale pe seama frustrărilor unui om care nu a reușit pe plan privat, astfel că și-a găsit refugiu călduț într-o instituție de stat cu ajutorul mamei. Pe principiul unde încape unul, intră toată familia.
Spre deosebire de el, eu am realizat ceva și în afaceri, clădind o firmă puternică care rezistă pe piață de mai bine de 20 de ani, în timp ce BESENI CRISTIAN VALER SRL a fost închisă după 3 ani în care a avut cifră de afaceri de 2.000 de lei pe lună, dar lăsând în urmă datorii de 37.000 de lei.
Nu cred că este un politician sătmărean care s-a luptat mai mult decât mine pentru Țara Codrului în special, pentru județul Satu Mare în general. Și nu doar de când sunt parlamentar, am muncit la fel de mult și când eram consilier județean.
Mărturie sunt proiectele din Țara Codrului pentru care am reușit să obțin finanțare prin PNDL și care au fost deja finalizate, ori se află în execuție. Mărturie sunt proiectele pentru care am reușit să obțin finanțare pentru orașul și stațiunea Tășnad, ori pentru municipiul Satu Mare.
Cât despre morții din politică, domnul Beseni încă nici nu s-a născut…”
CITEȘTE ȘI: