Ultima actualizare: azi, 13:57
Locale

Pregătiri pentru deschiderea școlilor. Prefectura Satu Mare: Județul nostru se află în zonă verde

Astăzi, sub coordonarea prefectului Radu Bud, a avut loc o întâlnire de lucru cu primarii tuturor unităților administrativ-teritoriale de la nivelul județului Satu Mare la care au participat  și conducerile Inspectoratului Școlar Județean și Direcției de Sănătate Publică Satu Mare.

Principalul subiect al întâlnirii l-a reprezentat analiza stadiului de pregătire a unităților de învățământ pentru începerea anului școlar. A fost prezentat Ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății nr. 5487/1494 din 28 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

În cadrul discuțiilor s-au căutat soluții privind asigurarea prezenței unui cadru medical pentru monitorizare în fiecare unitate de învățământ din județul Satu Mare.

În acest moment, rata de persoane pozitive SARS-CoV-2 infectate în județul Satu Mare este sub 0,5 la mia de locuitori, județul nostru se află în zonă verde, deci nu se impun măsuri care să nu permită începerea școlii. 

Astăzi se finalizează ancheta epidemiologică desfășurată de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică la toate unitățile de învățământ, urmând ca până la data de 10 septembrie să se convoace Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a adopta hotărârea prin care se stabilește scenariul după care va începe noul an școlar fiecare unitate de învățământ. 

Prefectul Radu Bud a solicitat celor prezenți să se aplece cu prioritate asupra activităților prilejuite de începerea noului an școlar, să dea dovadă de responsabilitate și să găsească cele mai bune soluții pentru ca elevii și profesorii să înceapă școala în cele mai sigure condiții.

3 comentarii

  1. Adinutza Răspunde

    Incompetenta de mare clasa,o DEBANDADA atât pentru profesori,copii,părinți.Masuri pe hartii(multe se bat cap in cap),iar în realitate 0.Analfabeta Anisie=DEMISIA(CEL mai INCOMPETENT si slab ministru al educatiei din toate timpurile)Siguranta copiilor,cadrelor este inexistentă pentru ei(ciocoii galbeni).Niste tâmpiti care aruncă responsabilitatea pe primarii,părinți,dascăli și DSP-uri.RUSINE

  2. Peda Gogu Repetent Răspunde

    În două săptămâni după începerea anului școlar va fi jale. Dau în scris.

  3. Profesor Răspunde

    Universitatea din Cluj face doar cursuri on line până anul viitor. Copiii din clasele mici vor putea să respecte atâtea restricții dacă nici studenții nu pot?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.