Ultima actualizare: azi, 16:16
Naţionale

După Capitală, Cluj-Napoca intră în scenariul roșu. Rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori

Cluj Napoca a ajuns la o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori, astfel că municipiul trece în scenariul roșu, pe modelul Capitalei. Restaurantele, cafenelele și cinematografele se închid, măștile devin obligatorii în toate spațiile publice, iar elevii vor învăța exclusiv online.

Consiliul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis să adopte o serie de măsuri restrictive pentru a stopa pandemia de Covid-19, valabile pentru Cluj-Napoca, pentru comuna Floreşti, cea mai mare din România, şi pentru comuna Tritenii de Jos, ca urmare a depăşirii ratei de 3 la mia de locuitori a persoanelor infectate cu COVID-19.

Măsurile prevăzute în decizia CJSU Cluj sunt:

– purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din hoteluri, pensiuni sau alte unități de cazare este permisă pentru persoanele cazate;

– prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spații special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă.

– nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

– activitatea cu publicul în sălile de jocuri de noroc este interzisă;

– organizarea și desfășurarea activității în cinematografe, instituții de spectacole și/sau concerte este interzisă;

– suspendarea timp de 14 zile, începând de joi, 22 octombrie, a activităților didactice în școli și grădinițe unitățile de învățământ, cursurile desfășurându-se online.

Măsurile urmează să intre în vigoare pe 22 octombrie, ora 0:00.

Sursa: Digi24

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.