Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

FOTO. Controalele anti-COVID continuă. Peste 100 de sancțiuni într-o singură zi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare continuă să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Astfel, ieri, 15 octombrie, au fost efectuate verificări la 97 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate de pe raza județului Satu Mare.

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, efectivele angrenate au verificat și piețele, restaurantele, centrele comerciale și zonele unde se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 1.100 de persoane și controlate în cadrul filtrelor rutiere aproape 70 de autovehicule.

În ultimele 24 de ore au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, conform prevederilor Legii nr. 55/2020. Acțiunile pe raza județului Satu Mare sunt desfășurate permanent pentru verificarea și sancționarea celor care nu respectă normele legale în vigoare impuse în contextul actual.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

2 comentarii

  1. ,Pipo Răspunde

    Gunoaiele ordinare atât știu mască, săpun și distanță. Dar bisnisuri care se închid unul după altul nu văd, parcă ar avea orbul găinii.

  2. ș[email protected] Răspunde

    Covidul, covid! Dar ce ne facem cu bunul simț? Intrăm azi, după 9, intr-o farmacie, ce-i drept, mai rar acolo. Niciun cumpărător. Doamna, ne intreabă ce vrem. Ne bucurăm că nu e coadă. Ii spunem că vrem trei cutii. Doamna dispare. Apare doar cu o cutie în mână. Îi explicăm că vrei 3, în ideea că, din pricină de mască, a ei sau a noastră, nu a înțeles. Atunci s-a pornit iadul! Scofâlcită, doamna ne explică Cum Că știe ea, dar Caută în Calculator, Că pe raft nu e decât una Cutie. Bine, doamnă, dar de ce vă răstiți așa la noi? Ea zice că nu am dormit bine azi-noapte! Auzi tu! Bună de pus în ramă, la AȘA NU! Lipsa de bun-simț trebuie văzută și de cei de pe la Protecția Consumatorului, nu? |O persoană care lucrează cu publicul ar trebui să fie civilizată, bine pregătită profesional și civic. Sau NU? Că de ridicat tonul poate să o facă și în ogradă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.