Primăria Municipiului Satu Mare desfășoară în această perioadă o amplă acțiune de evaluare a stării de sănătate a sute de copaci din municipiu. Aparatul folosit este unul de ultimă generație, fiind capabil de o diagnoza precisă a sănătății arborilor indiferent de specie, furnizând informații importante.
,,Evaluăm starea generală de sănătate a unui număr de 400 de arbori din municipiul Satu Mare. Sunt foarte multe date pe care le obținem în urma analizei cu rezistograful. Le notăm și în funcție de aceste date putem propune soluții de îngrijire corespunzătoare a copacilor”, a spus Alexandru Purcaru, expert arborist certificat I.S.A (International Society of Arboriculture).
De asemenea, aparatul detectează părţile în descompunere din interiorul trunchiului, identifică putregaiul timpuriu şi oferă date cu privire la stabilitatea copacului la nivelul rădăcinii şi rezistenţei acestuia la vânt.
,,Am început să analizăm și starea generală a copacilor din Grădina Romei. Acolo m-aș axa mai mult pe speciile de platani. Pe de altă parte, am mai identificat o boală deosebit de periculoasă care s-a instalat la acești copaci, care nu are tratament sau vreo soluție. Boala se numește Massaria și a intrat recent în Europa, dar a creat deja foarte multe probleme platanilor. Este o boală greu de identificat și se manifestă la modul în care slăbește ramurile inferioare, nu dă absolut niciun semn de uscare, pur și simplu, ramurile cedează brusc, sub propria greutate. Acest lucru o face deosebit de periculoasă pentru că e greu de prevenit. Din păcate, la fel ca în alte orașe din țară și în Satu Mare această boală va crea multe probleme pe viitor. În cursul acestei săptămâni vom finaliza evaluarea tuturor arborilor din Grădina Romei”, a explicat Alexandru Purcaru, expert arborist certificat I.S.A.
Principalul scop al acțiunii vizează identificarea soluțiilor de tratare și îngrijire corespunzătoare a copacilor din municipiu.
A reînceput acțiunea lemn de foc? Vorbesc de platan dar văd că evaluează tei, salcâm sau arțar. Foarte interesant! Apoi vor planta iar niște bețe ca și vizavi de mall și din care jumate nici nu a rămas? De fapt nu mă mir că nici un copac plantat nu a mai fost udat. Important e că a fost plantat? Bine că pe unul scria și prețul – 65 RON! Zici că puietul plantat era din aur!
Au si alea covid deja? Trebuie izolati in casa. Sau in soba , ma rog.