Ultima actualizare: ieri, 20:55

Locale

FOTO. Zeci de voluntari au strâns munți de gunoaie în județul Satu Mare

Un grup de voluntari format din adulți și copii au participat sâmbătă, 24, octombrie, cu începere de la ora 10.00, în pădurea Noroieni și comuna Micula, la acțiunea ”Nu e gunoiul meu, dar este planeta noastră”.

Un proiect al Partidului Verde Satu Mare – coordonat de către Mihai Marcocean, președintele partidului – prin care se propune mobilizarea comunității sătmărene pentru conștientizarea importanței protejării naturii.

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul  Primăriei Micula, iar toți participanții au primit mănuși de protecție, măști chirurgicale, saci menajeri și unelte de ridicare a deșeurilor din partea organizatorilor. S-au strâns deșeuri de pe spațiul verde colectate atât din spațiul intravilan cât și extravilan de pe zona limitrofă comunei Micula.

,,Cu fiecare acțiune ne adunăm tot mai mulți voluntari. Sperăm ca la următoarea activitate să creștem numărul voluntarilor și îi așteptăm pe toți să se înscrie. Doritorii sunt rugați să mă contacteze la numărul de telefon 0752841549”, a precizat Mihai Marcocean.

Seria de acțiuni a debutat în data de 10 octombrie, în pădurea din zona Medișa – comuna Viile Satu Mare, și care a constituit un succes, cu o participare a tuturor grupelor de vârstă, de la părinți până la copii.

,,Astfel de activități vor fi organizate periodic, pentru a se da un semnal clar: Nu este gunoiul nostru, dar este județul nostru! Haideți să dăm un exemplu pentru toți! Putem fi mai buni!” – dr. Călin Culcean, activist civic.

CINE SUNTEM. Proiectul ”Nu e gunoiul meu, dar este județul nostru” este demarat de către Mihai Marcocean și dr. Călin Culcean, doi sătmăreni care au pus bazele Partidului Verde la Satu Mare.

CE VREM. Prin acest proiect, inițiatorii își propun să facă un alt gen de politică, bazată pe implicarea activă a populației, indiferent de vârstă. Noi facem politica naturii, noi credem în capacitatea oamenilor de a deveni mai buni, mai conștienți de importanța protecției mediului.

Sursa: Comunicat de presă Partidul Verde

14 comentarii

  1. 😁😁 Răspunde

    Toata stima pt toti care au participat, problema e ca nu va tine mult, ca sint foarte foarte multi care nu au cei sapte ani de acasa ☹️☹️☹️

    • Adi Răspunde

      Un țigan şi un dentist cu probleme paihice , aceşti indivizi după ce calomniază şi discrediteză pe toată lumea mai puțin PSD -ul partid de unde provin ei defapt , ne dau ucuma lectii de conduită.
      Gunoaie umane sunteți voi , tu Mişule ßi deplasatul ăla de Culcean .

    • Mirela Răspunde

      Nişte scursuri ale societății cele două slugi ale lui Coica ,nişte lepre care pentru trei lei o f…t şi pe mama lor .

    • Satmerean Răspunde

      Doi ratați ,sunt înstare să impartă de Miculaş gumoaiele strânse că doar nevasta lui Culcean se imbracă de la second”hand .
      Altă mişcare nu au găsit decât să injure pe alții pe o pagină de câcat pe facebook şi să strângă baliga lasată de mamele lor pe tarla .Oare pe Coica îl au tot in sacul cu fermoar ?

    • Muresan Răspunde

      Două personaje de găsit prin canale , cu conduită și comportament de gunoieri .

  2. unu Răspunde

    de la primaria din micula nimeni|???? primarul- vice- si restul

  3. Ionica Răspunde

    Tot respectul pentru ei. Pacat ca nu va tine mult. Nu ai cu cine. Taranii analfabeti din lumea a 3 a vor arunca gunoiul din nou pe marginea strazii.

    • Eu Răspunde

      Ionica, stai linistit ca nu ” Taranii analfabeti din lumea a 3 “au arunca gunoiul pe jos.

      • Adela Răspunde

        In primul rand acest ,,domn,, președinte de partid să învețe să respecte oamenii din societatea în care trăiește, sa nu arunce cu ,,gunoaie,,verbale In semenii lui!!! Un adevărat ipocrit plătit de alți ipocriti de 10 ori mai mari decât el.Rusine sa va fie GONOAIELE satmarului!

    • Moukus Răspunde

      YAY GUMOAIE ,GUNOAIE SUNTEȚI VOI DOI

  4. Gyuri Răspunde

    Mă gandesc, că toți cei care comentează aici, au participat la această acțiune.
    Dacă nu, au dat dovada cât sunt de … români plini de românisme.

  5. sipo Răspunde

    În spatele staței de autobuz este o casă, în șanțul din fața casei proprietarul nu este în stare să adune conservele ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.