Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Sătmărenii care au atacat echipa Poliției de Frontieră, trimiși în judecată pentru ultraj

Cei doi sătmăreni care au atacat echipa Poliției de Frontieră, iar ulterior au fost împușcați de oamenii legii, au fost trimiși în judecată pentru ultraj. Unul dintre ei se află în continuare în arest preventiv, iar al doilea se află în arest la domiciliu.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare emis în dosarul penal nr. 1885/P/2020 din data de 16.10.2020  s-a dispus:

  • Trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv inculpatului O. M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor: ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 şi 4 rap. la 193 alin. 2 C.pen, ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 şi 4 rap. la 193 alin. 2 C.pen şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. respectiv
  • Trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu a inculpatului Ş. V. M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 şi 4 rap. la 193 alin. 2 C.pen, şi ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 şi 4 rap. la 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen şi art 41 C.pen raportat la art. 43 alin. 5 C.pen.

În fapt, s-a reţinut că în data de 22.08.2020, în jurul orei 03:30, inculpatul O.M., după ce a condus autoturismul MITSUBISHI PAJERO de la domiciliul său din localitatea Micula până pe digul Râului Tur, într-o zonă interzisă accesul oricărui autovehicul sau persoană neautorizată, zona fiind considerată fâșia de protecție a frontierei de stat, împreună cu inculpatul Ş.V.M. a agresat fizic şi verbal persoanele vătămate agenţi şefi în cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei – S.P.F Petea, prin aplicarea de lovituri repetate şi prin îmbrâncirea acestora – în timp ce aceştia din urmă se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate poliţişti de frontieră, aflati în misiune de supraveghere în zona respectivă, cauzându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, respectiv 26-28 de zile de îngrijiri medicale.

Prin actul de sesizare al instanţei procurorul de caz a solicitat menţinerea măsurilor preventive dispuse.

,,Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie’’, spun anchetatorii.

CITEȘTE ȘI:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.