Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Starea de alertă a fost prelungită. Masca devine obligatorie în unele localități din Satu Mare

Astăzi, 15 octombrie 2020, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a adoptat Hotărârea nr. 32 care pune în aplicare prevederile HG nr. 856 din 14 octombrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Conform hotărârii adoptate, principalele măsuri de prevenție suplimentare prevăzute în perioada următoare sunt:

  1. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura în localitățile din județul Satu Mare unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spații publice deschise sau închise cum ar fi piețe, târguri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane), zone în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, obiective turistice, zone pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.
  2. Administratorii/Proprietarii spațiilor publice afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective.
  3. Se menține obligativitatea asigurării continuității activității serviciilor sociale de tip rezidențial prin organizarea programului în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii precum și avizul DSP.
  4. Se menține măsura organizării și desfășurării activităților cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și de meserii, muzee, biblioteci cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1,5/1000 de locuitori sau egală cu 3/1000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1000 de locuitori și având în vedere condițiile stabilite prin Ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
  5. Se menține obligativitatea organizării activităților sportive cu respectarea condițiilor stabilite prin Ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
  6. Se menține interzicerea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună cu respectarea regulilor de protecție sanitară.
  7. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau exteriorul lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară (obligativitate purtare măști de protecție, distanțare fizică și asigurare a soluțiilor de dezinfectare).
  8. Se interzice organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente).
  9. Se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
  10. Se permite organizarea și desfășurarea de evenimente /întruniri în cadrul campaniei electorale cu obligația organizatorilor de a asigura și respecta regulile de protecție sanitară, respectiv pentru spații închise maximum 20 participanți pe o durată de maxim 2 ore și pentru spații deschise maxim 50 de participanți. În cazul acțiunilor care se desfășoară în stradă limitarea numărului de persoane care se deplasează în grup sau formează un grup la maxim 6, iar în cazul acțiunilor din ușă în ușă limitarea este la maxim 2 persoane.

Prezenta Hotărâre intră în vigoare începând cu data de 18 octombrie 2020, de la ora 00,00, pentru o perioadă de 14 zile.

Prefectul Radu Bud atrage atenția tuturor sătmărenilor să respecte măsurile stabilite de autorități și de specialiști în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătatea tuturor.

Prefectul a dispus forțelor de ordine să efectueze în continuare acțiuni privind ordinea și siguranța publică în contextul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus, cât și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.