Ultima actualizare: ieri, 20:54
Locale

FOTO. Doi cetățeni din Iran, opriți de polițiști în județul Satu Mare

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu – ITPF Sighetu Marmației au depistat și reținut doi cetățeni din Iran care nu-și justificau prezența în zona de frontieră. Aceştia au fost preluaţi de Biroul pentru Imigrări Satu Mare.

Ieri, 24 noiembrie, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, împreuna cu colegii de la STPF Satu Mare, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 15.20, polițiștii de frontieră au depistat, pe raza localității de frontieră Halmeu, doi cetățeni străini de origine afro-asiatică. Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră și nu avea documente de identitate asupra lor, fapt pentru care au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit cei doi bărbați sunt cetățeni din Iran, cu vârste de 17 și 31 de ani. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care au ajuns în localitatea de frontieră, iar cei doi iranieni au fost preluaţi de reprezentanții Biroului pentru Imigrări Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.