Ultima actualizare: azi, 09:22

Locale

Gabriel Leș: ,,Întoarcerea la valorile pe care însuși Occidentul s-a întemeiat începe să devină tot mai incorectă politic’’

Senatorul Gabriel Leș a făcut o analiză despre cum au decurs alegerile din Statele Unite ale Americii, continuând cu o analiză asupra situației politice internaționale: ,,Totul s-a transformat într-o confruntare ideologică’’, spune fostul ministru al Apărării. De asemenea, el spune că ,,întoarcerea la valorile pe care însuși Occidentul s-a întemeiat începe să devină tot mai incorectă politic’’.

Redăm mai jos analiza făcută de senatorul Gabriel Leș:

,,Pe bună dreptate ne putem întreba de ce alegerile prezidențiale din SUA de anul acesta au dat naștere la atâtea controverse, polemici și chiar ură? Polarizarea societății americane nu este un fapt inedit, însă polarizarea societății internaționale în jurul acestor alegeri este într-adevăr fără precedent. Este de ajuns o scurtă trecere în revista a forumurilor de dezbateri și a platformelor social media din România pentru a constata agresivitatea viscerală cu care taberele se confruntă.

Și totuși, ce a pus lumea pe jar? Programele electorale ale celor două tabere, republicană și democrată? Politicile fiscale, obiectivele de politică externă, reforma din sănătate? NU! Pentru că aceste alegeri nu au fost despre programe și proiecte, ci totul s-a transformat într-o confruntare ideologică. Globalism versus suveranism; conservatorism versus progresism.
Agresivitatea cu care agenda progresistă este promovată a făcut ca oamenii cu valori conservatoare, care prețuiesc credința, familia, națiunea să iasă din confortul propriei locuințe și să-și apere modul de viață.

Revoluția sexuală, ateismul militant, neomarxismul politic și cultural sunt promovate de un nucleu dur în rândul taberei democrate. Iar acest nucleu va urmări să-și impună cât mai multe obiective pe agenda (prezumtiv) noii administrații. Chiar dacă unii sunt de părere că Joe Biden face parte din tabăra moderată, este deja evident că va face concesii majore.

Și totuși, oricât de improbabil pare în acest moment, jocul nu este închis, chiar daca unii lideri n-au rezistat impulsului de a-l felicita pe cel proiectat exclusiv de presă ca fiind viitorul președinte.
Să nu uităm de ce societeta ameriacană l-a adus pe Donald Trump la putere (sancționând dur politicienii “mainstream”) cu un discurs radical, tocmai după cel mai mare superstar politic al vremurilor, Barack Obama.Democrații sunt pe cale să repete aceleași greșeli care vor conduce la o polarizare explozivă a societății. Iar meciul devine global.

În forurile europene se discută deja despre introducerea toaletelor “intersex”, în vreme ce următorul agent 007 din celebra serie cinematografică James Bond va fi intepretat de o tânără.

Ni se spune că lumea evoluează, se emancipează, chiar și atunci când regresul moral este îngrijorător. Dar în ciuda faptului că agenda neomarximului cultural și politic pare a fi pe val, nu înseamnă că trebuie să privim nepăsători cum o civilizație clădită pe valorile creștinătății este declarată non-grata peste noapte.

Aceasta este miza alegerilor de anul acesta din SUA, iar societatea românească va trebui să răspundă la acestă provocare mai curând decât vă imaginați.

 Avem deja lideri de partide în România care cataloghează la scenă deschisă ideile creștine/conservatoare ca fiind, citez, “vomitive”. Am asistat cu toții la spectacolul grotesc în care membrii unui partid s-au scandalizat de perspectiva depunerii jurământului cu mâna pe Biblie.

Așadar, întoarcerea la Dumnezeu si la valorile pe care însuși Occidentul s-a întemeiat începe să devină tot mai “incorectă politic”. Pentru cetățenii României este vremea deciziilor. Eu am decis! Deși parcursul s-ar putea să-mi fie mult mai anevoios, sunt și rămân un creștin cu valori spiritual morale de neclintit. Cu Dumnezeu înainte!”

20 comentarii

  1. Igo Răspunde

    …..! Ai tradat pe toată lumea din jurul tău care te-au ajutat vreodată, ‘te dracului cu toți frățiorii și surioarele tale de la misti club!

    • Golf Răspunde

      @igo, Respectivul a prezentat niște idei care sunt extrem de reale și bune iar tu ai atacat persoana. Asta înseamnă că îți lipsește coloana vertebrală, ești un “useless eater”, așa ca să-i citez pe democrații americani care reprezintă stânga politică acolo.

      • Igo Răspunde

        Dacă nu ai mânca kkt fără să cunoști detalii ar fi mult mai bine, doctule!

      • y Răspunde

        Respectivul Leș leș este expirat de mult. Și-a depășit condiția umană în momentul în care a fost viceprimar în Sătmar. Trecerea prin Senatul țării sau în guvern ca ministru este un accident politic.😪
        Acum prin ultima duflare mai încearcă să ne dea o lecție. Tocmai el!😱🥴😭

  2. satmarean Răspunde

    o sa o sugi pentru ca un frate a sup-o cu covidul si are coite mari si ai dat cu siin sau cum s-o zice. acum o sa iasa in pulbere coana macrin

  3. y Răspunde

    Ați urmărit momentul (dorit a fi artistic) în care cineva insistă să fie penibil până la capăt.😱😤😢

  4. Opinie Răspunde

    Se poate deduce din parereaexpusa ce fond slab ai . Analiza ta nu are nici o valoare . Lumea evolueaza . Gandirea profunda e determinata si de nivelul de pricepere a evolutiei proceselor ce au loc in natura si societate . Nu dispui de o asemenea viziune . Merita sa incerci sa te mai pregatesi .In rest nulitatile sunt relative si absolute .

  5. Liliana Răspunde

    IPS Calinic, ajuns in functie “datorita” Covid-19, nu se poate lepada de obiceiul de a nu se imixtiona in politica, emitand un “decalog” de criterii orientative pentru credinciosi ….

    https://www.antena3.ro/actualitate/10-criterii-orientative-credinciosi-alegeri-parlamentare-585812.html

    Do,mule Les, sunteti de acord cu acest tip de manifestare a unui preot, indiferent de religie/cult si de functia ocupata, cu atat mai mult cu cat susmentionatul ocupa un rang inalt in BOR??
    Aloo, aloo, pe la Bucuresti, liniste, fratie si pace in dealul Mitropoliei?

    • y Răspunde

      Gabi Les întotdeauna a venit cu propuneri pertinente, constructive și benefice care chiar meritau luate în considerare. Este un om vertical și cu viziuni de dezvoltare economică. Oricum sunt sigur că nu ca renunță pentru că este un luptător.

      • y Răspunde

        Asta să spui TU cu NUMELE TĂU ALES DE TINE și NU SUB NUMELE MEU!!! Pafarist ca EL rar am mai văzut pus în funcții înalte!!!
        Așa că te rog insistent să mănânci maro cât vrei și când vrei sub numele ales de tine.

      • ... Răspunde

        Ca de exemplu????

        • Liliana Răspunde

          Cat a fost viceprimar se dadea peste cap sa inregistreze un auto de teren care trebuia inmatriculat doar sa plateasca mai putin ……

          • ...

            Wow! Era bun atunci și de ministru de finanțe! Ce de competențe domnule!🤔😲☹😭😨🤯

  6. Impostorule Răspunde

    Bai băiatule, indiferent dacă v-a cădea Govor și echipa lui, tu nu meriți sa mai pupi nici o funcție în partid, atât înafară lui. Ai dezamăgit ani la rand partidul și mai ales membrii lui. Ești doar un căcat ipocrit și mincinos. Ți-am mai zis eu, o data și o dată o sa ți-o iei. Parsiv, ipocriți mincinos, asta ești, ai dovedit-o fata de membrii de partid. Apropo, poate își face treaba DNA, cât ai fost ministru și secretar de stat la apărare. Poate se autosesizează, probe sunt destule.
    Nu m-ai deranja asa mult, dar când vad ca apari cu cacaturi de acest fel, tu ne crezi prosti?

  7. y Răspunde

    Tipic satmarenilor, am avut și noi un ministru și în loc să-l susținem, l-am blamat și criticat încontinuu. Bine că toți oltenii și moldovenii sunt alături de cei din zona lor, iar noi ne mâncăm și hulim uni pe alții.

    • y Răspunde

      Nu mânca maro sub numele meu. Se pare că ești cam retardat. Gabiță e tras pe tușă de o vreme și în curând nici drept la tras un șut nu va mai avea. Deci mănânci maro în direcție greșită. Să sperăm că așa și va fi pentru binele comunității.

  8. Rrrr Răspunde

    Tu vor esti de occident , opincarule? Si de politica incorecta ?

  9. Alice Răspunde

    15❤Fete pentru sex în orașul tău ❤ Link – togetherforever.website

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.