Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Preşedintele Colegiului Medicilor Satu Mare, infectat cu COVID-19

Preşedintele Colegiului Medicilor Satu Mare, dr. Călin Bumbuluţ, este infectat cu COVID-19. Acesta a descris simptomele și are câteva sfaturi pentru toți cei diagnosticați cu virusul Sars-Cov-2.

,,Pentru folosul colegilor care monitorizează pacienți COVID confirm faptul că saturația O2 este surpriza dar și cheia evoluției bolii; spun surpriza pentru că și au am fost șocat când am constatat o saturație de 77%, pe care mi-am măsurat-o întrucât mă simțeam în ziua 3 mai bine și mai ales nu mai tușeam.

Spun cheia, pentru că nu trebuie intrat în panică, tentația a fost să introduc imediat oxigen (da, în ziua de azi ești privilegiat nu dacă ai Mercedes și vilă cu piscină, ci dacă ai pulsoximetru și tub de oxigen), dar exercițiile de respirat care au dus imediat la reinstalarea tusei, au readus și saturația la 93-94%. Deci, în niciun caz nu introduceți în tratament antitusive, mai ales cele care pot deprima respirația (codeină, dextrometorphan), tusea este cea care repermeabilizează căile respiratorii, probabil și la nivelul alveolelor.

Monitorizarea saturației este esențială; simptomatic, la 77% senzația este paradoxal, de liniște și confort, iar pacientul nu trebuie lăsat să se complacă în această falsă stare de bine. Oricât de cinic sună, mai bine zgomotos și viu, decât liniștit dar mort. După 2 ore de respirat regulat și profund, saturația este de 97%”, a scris Călin Bumbuluț, pe Facebook.

20 comentarii

  1. Maria Răspunde

    Multumim doctorului Bumbulut și ii dorim sănătate !

  2. Altu Răspunde

    Văi,domnul doctor,dar nu se poate. Nu ați purtat masca corect,nu v-ați distanțat, dezinfectant. Când aud de astea,am respectat toate regulile și tot m-am infectat. Păi, atunci la ce folosesc regulile astea ale OMS. In altă ordine de idei, multă sănătate și poate vă ascultă colegii nu omoară oameni cu zile.

  3. Johnny Răspunde

    Nu ti-ai dori cu adevărat ca medicii sa se distanțeze pana la a fi in afara pericolului !
    Te-ar mai consulta extraterestrii poate
    , dacă întâmplator ar poposi pe Pământ pentru a studia o ciudățenie -in cazul de fata este vorba despre tine evident .
    Ești deplasat total , chiar nu îți dai seama ?

    • altu Răspunde

      Johnny dragă nu se pot distanta,cum să ia plicul prin telepatie. Ce facem cu cabinetele private unde te trimit. Nu le mai lua apărarea, poate sunt și corecți dar puțini. Și sunt deplasat că nu mă încadrez în noua normalitate care va deveni regulă. De mască nici în mormânt nu mai scăpăm. După virusul ăsta vor apărea altele, că s-au prins mai marii că se poate conduce lumea foarte ușor cu frică,nu cu forță cum era până acum. Așa că bucură-te de noua normalitate până îți stă în gât, să nu fii deplasat ca mine.

  4. Cetateanul Răspunde

    Ma bucur ca mai sunt si oameni care gandesc, nu e nevoie sa lupti cu simptomele ci mergi la cauza, un doctor din Germania, tara in care mortalitatea generala nu a crescut (la fel ca si in Romania) a afirmat ca numarul excedentar de decese (peste media normala) a fost datorat probabil tratamentului prost administrat pacientilor, deoarece imediat dupa ce s-au modificat tratamentele in tarile respective mortalitatea a revenit la cote normale . Deci nu e dracu chiar atat de negru !
    In toate bolile astea se recomanda cat mai mult aer curat si proaspat posibil ! Mastile chiar nu asigura asa ceva !
    Multa sanatate !

    • masca Răspunde

      Păi mă faszy, masca se poartă de sănătoşi nu de bolnavi. Când ai nevoie imperioasă de oxigen îţi pune altă ,,mască”. Masca pe care o incriminezi e purtată din alte motive şi alte scopuri.

      • Cetateanul Răspunde

        Multi dintre asa-zisii sanatosi ajung direct in stare grava la spital si mor in cateva zile . Unii au ajuns sa teorizeze in asa masura oamenii incat nu mai ajung la doctor decat atunci cand este cam tarziu . Avem milioane de bolnavi in tara asta, mai tataie habar nu ai pe ce lume traiesti !

    • garcea Răspunde

      In Germania mortalitatea nu a crescut ca in Ro pt ca oamenii sunt mai sanatosi ,au grija de ei ,sistemul de sanatate le asigura contoale ,tratamente preventive.mananca mai sanatos ,nu se streseaza si ar mai fi 100 de motive.
      Chiar mai inainte un doctor roman a spus la TV ca si-a pus 2 masti si nu i-a scazut concentratia de oxigen in sange , deci nu puneti botul la stiri feisbuciste al activistilor antimasca .Un sportiv a alergat 42 Km ( Marathonul ) cu masca si nu a patit nimic .
      Măștile provoacă lipsă de oxigen și prea mult CO2: FALS

      Ideea falsă a unei “hipoxii” – atunci când nivelul de oxigen devine periculos de scăzut – care ar fi provocată de mască este cea mai răspândită. Unele postări de pe rețelele sociale afirmă chiar că măștile pot ucide.

      Numeroși medici afirmă însă că măștile nu provoacă o insuficiență de oxigen.

      “Masca nu este un circuit închis, ea permite trecerea oxigenului”, subliniază spre exemplu Pr Yves Coppieters, medic epidemiolog și profesor de sănătate publică la Universitatea liberă din Bruxelles (ULB).

      Masca poate în schimb să genereze “o senzație de disconfort care provoacă impresia de sufocare, dar este de ordin psihologic. Dar, în cazul unei persoane sănătoase, ea nu împiedică câtuși de puțin desfășurarea normală a activităților zilnice”, adaugă el.

      Corolar – ideea, și ea eronată, că inspirăm în mod periculos propriul CO2 este și ea foarte populară. Dar, așa cum am văzut, masca nu este ermetică și lasă aerul să circule.

      “O mască nu este un circuit închis. Aproape tot aerul expirat scapă din mască deci nu veți respira propriul CO2”, argumentează și Shane Shapera, director al programului pentru boli pulmonare la spitalul public din Toronto (Canada).

      • Cetateanul Răspunde

        Exista masti speciale pentru sportivi . Oare de ce ? Dupa cum am amintit mai sus, avem milioane de oameni bolnavi, este sigura purtarea mastii in cazul tuturor ? Exista dovezi si studii in acest sens ?
        In Romania mortalitatea generala nu a crescut in 2020 .

        • ... Răspunde

          Noi ca județ la incidența bolii de nici 1,5 la mie am instituit purtarea măștii obligatorii. Au trecut două săptămâni și am sărit de 3 la mie. Așa efect bun are. Să nu-mi spună careva faza cu 14 zile. Nici din greșeală nu a fost o zi cu tendință de scădere în afară de weekend unde știm cu toții de ce sunt mai puține cazuri dar procent de pozitivare net superior. Ceva efect trebuie să se vadă. Asta statistic vorbind.
          În schimb la slovaci după ce s-a făcut testarea masivă și carantinarea obligatorie a celor pozitivi procentul a scăzut la jumătate. Mai țineți minte ce tot povestesc de câteva luni?

          • masca

            Nu vei vedea efectele asteptate dearece inca nr de infectati e redus si e majoritar din categoriile neglijente. Daca aveam 3000(in SM) de infectati zilnic am fi vazut efectul.

      • Cetateanul Răspunde

        Si daca tot mergem pe firul logic sa ne gandim ca peste 90% dintre cei care au murit infectati au avut si alte boli . Nicaieri doctorii nu afirma ca pentru bolnavi exista studii concludente despre siguranta .

  5. obiectiv Răspunde

    În loc de comentarii nelalocul lor mai bine aţi băga la cap sfaturile doctorului.

  6. ... Răspunde

    Pentru ăștia care copiază pe post de comentariu pe rupte articole din presa românească, fac un fel de revista presei baubau. Chiar nu sunt curios de alte articole aici! Dacă vreau le citesc și eu. Sunteți bolnavi la cap și vă place să băgați oamenii în sperieți? Și asta se sancționează nu numai zădărnicirea. Sau aveți acțiuni la ceva pompe funebre? Pe cuvântul meu că nu sunteți întregi la minte!

  7. Xman Răspunde

    Șefii au primit ordin de la partid ca să se îmbolnăvească ușor pentru ca să dea un exemplu și să-și sperie subalternii și colegii ca să se ferească de coronavirus și să nu mai pățească la fel ca ei!!!!

    • ... Răspunde

      Eu cred că unii abia așteaptă să se pozitivizeze. Motiv de nemuncă. Nu că până acum se rupeau în muncă. Deja m-am săturat de știrile astea. Chiar nu mă interesează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.