Ultima actualizare: azi, 11:44
Locale

VIDEO. Cu bicicleta electrică, pe podul Decebal. Câte reguli de circulaţie încalcă bărbatul?

Un bărbat a fost surprins circulând cu bicicleta electrică pe podul Decebal din Satu Mare, încâlcând şi o serie de reguli de circulaţie. El s-a deplasat pe banda din partea dreaptă, pe timp de noapte, fără a avea cască de protecţie sau vestă reflectorizantă, doar o lumină roşie intermitentă în partea din spate.

Mai mult, la coborârea de pe pod biciclistul nu a semnalizat, nu s-a asigurat la intrarea în sensul giratoriu, continuându-şi drumul spre drumul Careiului. La sensul giratoriu de la noul mall a fost surprins făcând slalom printre maşini, fără să se asigure.

Ce spune Poliţia Română – Care sunt regulile pentru circulaţia cu bicicleta electrică

Pentru a conduce o bicicletă sau trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Copiii sub 14 ani pot circula doar în locuri special amenajate, parcuri sau proprietăți private, iar deplasarea pe drumurile publice se face doar însoțiți de adulți.
Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice  este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Circulația bicicletelor și trotinetelor electrice pe trotuare este interzisă.

La schimbarea direcției de mers asigurați-vă temeinic și semnalizați din timp intenția de a vira. Semnalizarea se efectuează cu cel puțin 50 m în localități, respectiv 100 m în afară, înainte de efectuarea manevrei. Intenția de a vira trebuie semnalată cu mâna! În felul acesta partenerii de drum află despre intențiile dvs. și iau măsuri de siguranță!
În circulația pe drumurile publice bicicleta/trotineta electrică trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.
Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Pentru a putea fi observați de ceilalți participanți la trafic, conducătorii de biciclete și trotinete electrice trebuie să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

  • Este interzis bicicliștilor:
    să circule în paralel, cu excepția situațiilor când participă la competiții sportive organizate;-
    să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;-
    să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;-
    să se țină de un vehicul aflat în mers;-
    să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special sau este construit/echipat special pentru transportul altor persoane;-
    să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;-
    să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;-
    să conducă bicicleta fără a menține contactul roților cu solul.-

Se interzice transportul pasagerilor pe trotineta electrică !

REȚINEȚI: Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe bicicletă sau trotinetă este interzisă!

Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevazută în clasa a II a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă (580-725 lei).
Nerespectarea normelor privind dotarea  bicicletelor sau a trotinetelor electrice, se sancționează contravențional cu amendă prevazută în clasa a III de sancțiuni, respectiv 6-8 puncte amendă (870-1160 lei).

3 comentarii

  1. radical2 Răspunde

    Incurajez initiativa. Sunt multi soferi de masini care nu semnalizeaza.

  2. realist Răspunde

    E si plin de bicilisti pe trotuar care te claxoneaza sa te dai la o parte ca vin ei…

  3. Portar SM Răspunde

    Multi oligofreni angajati la portar sm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.