Incendiu la etajul patru al unui bloc din municipiul Satu Mare. Pompierii au intervenit de urgență pentru a lichida incendiul.
Incendiul s-a produs într-un apartament situat la etajul patru al unui bloc de pe Aleea Oituz din cartierul Micro 15. Pompierii sătmăreni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială cu scară. Salvatorii au spart ușa apartamentului pentru a putea stinge focul.
Proprietarii apartamentului erau plecați la serviciu, însă, din păcate, câinele familiei a fost prins în apartament la momentul izbucnirii incendiului. Pompierii au scos din apartament cățelul care era intoxicat cu fum, au început manevrele de resuscitare ale patrupedului însă în ciuda efortului depus acesta nu a răspuns.
Cauza probabilă de producere a incendiului este un scurtcircuit electric. A ars 40% din mobila de bucătărie și s-au degradat electrocasnicele, tabloul electric, zugrăveala, geamurile și ușa de la intrare.