Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO/VIDEO. Nou protest al polițiștilor la Satu Mare: Vor salarii mai mari. Și grefierii au ieșit în stradă

Polițiștii au organizat, în această dimineață, miercuri, 27 ianuarie un nou protest în faţa Ministerului de Interne şi a mai multor prefecturi din ţară. În Satu Mare, la protestul ce a început la ora 11.00 au participat atât polițiștii, cât și grefierii, nemulțumiți de înghețarea salariilor.

Sindicatul Europol denunță „măsurile de austeritate” ale guvernului condus de liberalul Florin Cîțu.

„Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanţilor, bătaie de joc care a atins limita suportabilităţii. Complementar acestor acţiuni, vom adopta şi celelalte măsuri deja anunţate la începutul anului: vom aplica în continuare avertismente, vom refuza efectuarea orelor suplimentare şi nu vom mai proceda la comunicarea deciziilor DSP sau la verificarea persoanelor izolate sau carantinate, iar în final ne vom suspenda activitatea similar magistraţilor”, transmit sindicaliștii.

Polițiștii au scandat mai multe sloganuri, printre care ,,Vrem salarizare, nu discriminare”, ,,Pentru a voastră Ordonanță avem zero toleranță” sau ,,Jos Guvernul”.

La protestul de miercuri au participat și membri din Federaţia Publisind, Sindicatul Diamantul, Decus şi Prolex.

,,Grefierii din cadrul instanţelor şi parchetelor din zona de competenţă teritorială a Curții de Apel Oradea și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum și structurile Teritoriale ale DIICOT și DNA, vor protesta în faţa Prefecturilor din Oradea şi Satu Mare, alături de lucrătorii din cadrul MJ – ANP – Penitenciarul Oradea, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Bihor, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, Poliția Municipiului Oradea și Poliția Locală’’, se arată într-un comunicat de presă formulat de către Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, afiliat Federaţiei Publisind.

30 comentarii

  1. Protestu ploii Răspunde

    Pulitia prostesteaza :))

    Baaaaaaaaaaaaa

    S-au inversat rolurile? Ce-ar fi acum sa vina cetatenii sa va opreasca prostestul in acelasi mod in care l-ati oprit si voi in 10 august?

    Cand tanarul acela a fost injunghiat in plin centru tot la protest erati? Sau prin birturi la cafele? Proteste va trebuie ma? Nu sunteti buni de nimic.

    Nu va e rusine ma? Ce salarii aveti? Ar trebui sa vi se ia masinile unde dormiti la caldura, si sa va puna la patrulat pe jos.

  2. Jon Răspunde

    Dacă nu va ajung banii , treceri in mediul privat mă trântorilor ordinari !

  3. La munca Răspunde

    Corect ar fi: nu va convine? Dati-va demisia. Nu va obliga nimeni sa stati daca nu va convin conditiile.

    Dar voi nu vreti sa lasati locurile altora care ar lucra pe salriile pe care le aveti.

    Vorba aia: si cu plua-n cor si cu sufletu-n rai.

    Ia treceti la deszapezit si plantat copaci ca vad ca nu prea aveti de lucru si aveti prea mult timp liber sa protestati.

  4. H&R Răspunde

    Privatii nu au timp pentru asa ceva. Cineva trebuie sa produca si ceva bani pentru buget.

  5. Patrula Răspunde

    Ce scrie la ala pe foaie? Salarizarea unitara pentru noi e o chitara? De unde le scoateti?
    Ma, de-ti dau o chitara in mana o sa incerci sa fluieri la ea. Lasa-te de meserie, lasa locul altuia care vrea sa munceasca.

  6. antiretard Răspunde

    Calmati-va oameni buni ca imediat apare 0.0007 si va pune etichete de hoti si puscariasi…E plin Satmarul de ,,genii”de-astea,numai pamantul ii satura de averi si avantaje!

    • Crăciun Ghiuri Răspunde

      Mda. Apoi banii cresc în pomi fructiferi. Mai apoi ei au numai drepturi? Că de obligațiile lor trebuie se îngrijesc alții. De aia arată orașul în halul ăsta.🤔😤🤮
      Eu le-aș da tot ce cer dar în limita bugetului actual. Deci dăm afară atâția ca restul să primească tot! Să vezi ce show va începe!

    • antiretard Răspunde

      Te rog sa ma scuzi 007,iar am uitat sa-mi iau medicamentele,de cand am scapat din penitenciar.

  7. Altu Răspunde

    Nu ei sunt de vină ci angajatorul lor,Statul. Că dacă ar da bani din buzunarul lui cum fac patronii din privat altfel ar pune problema. Așa ,salariile bugetarilor se plătesc din banii fraierilor care muncesc și nu îi doare mana să le dea mai mult. Ar trebui să îi dea afară pe nemulțumiți,sau daca au demnitate ,să plece singuri la privat unde pot câștiga cu nemiluita. Va găsi statul oameni în locul lor din mediul privat.

  8. 😎😎Europol😎😎 Răspunde

    Treceti la privat daca nu va convine!

  9. Plotonier Răspunde

    Examen de promovare in grad la politie. Ii baga pe boi intr-o sala, vine ofiterul si le zice :
    – Ba baieti, treburile e simple, azi va dam ceva usor. Inchide geamurile, trage perdelele, aprinde lumina. Fiti atenti: eu o sa sting lumina, dupa care voi trebuie sa-mi ziceti ce s-a intimplat cu ea, unde a disparut.

    Zis si facut, stinge ofiterul lumina, cum se vad politistii pe intuneric, incep sa urle, tremurau de frica…

    Gradatu’ vede ca nu poate s-o scoata la capat cu ei, si le zice:

    – Ba baieti, va dau permisie doua saptamani, da dupa asta veniti si-mi ziceti unde s-a ascuns lumina.

    Pleaca politistii, vin dupa doua saptamani. Ofiterul ii ia ala la rand:
    – Popescu, unde era lumina ?
    – Pai sa vedeti ca …
    – Nimic ! Nu iei gradul! Urmatorul.
    – Pai sa …

    Si tot asa pana la unul, care arata cel mai jalnic. Vine asta si zice:
    – Dom’ capitan, sa moara mama, am gasit solutia. Am aflat unde s-a ascuns lumina.
    – Pai cum ai aflat ba ?
    – Pai fiti atent. Cum am ajuns acasa, am inchis toate geamurile, am tras roletele, am batut sipci la geamuri, la usi, ce mai, am izolat toata casa. Apoi am stins lumina. Si da-i si caut-o. Am smuls tapetul, am smuls parchetul, am dat jos tencuiala, am spart mobila, am ars saltelele, da pana la urma am gasit-o, nenorocita naibii…
    – … Si, unde era?
    – In frigider…

    • Cocojambo Răspunde

      Râzi, râzi dar să știi că eu am pățit ceva asemănător cu doi sectoriști. Am crezut că o să crăp de râs. Întâmplarea e pe bune pot să aduc și martori.
      Deci au intrat la noi în cămin (eram student) doi sectoriști ca să vadă meciul Stelei. Era prin anii ’87 sau ’88. Dar nu se vedea nimic. Ei au descoperit de ce nu prinde teveul semnal. TV-ul avea o antenă din aia veche și era legat cu cablu plat. Pe cablu în schimb era un nod. Explicația lor era că se pierde semnalul pe nod, se rătăcește!!!😱😅🥴🤪🤯 La care vine unul din ei și smulge cablul din televizor. Normal acum nu vedeam chiar nimic. La care exclamă, da mă, ai dreptate!!
      Nu am rezistat, am ieșit. Atâta țin minte că rezultatul a fost 0-0. Dar de râs am râs copios.

  10. Rita Pavonea Răspunde

    Ideea ca statul sa nu mai dea salarii ar fi ca politia sa se privatizeze si tot ce se obtine din amenzi sa se faca juma-juma !!Cred ca si chiar cei care ar umbla fara umbrela pe timp de ploaie ar fi amendati ori cei incaltati iarna cu adidasi !!😁🤪

  11. Sm Răspunde

    Politiștii ca polițiștii dar de grefieri mi-e milă. Acum vreo 4 ani soțul unei grefiere mi-a spus salariul soției, atunci era 3 mii și ceva net. Îmi zicea că stau în chirie în centru 300 euro chiria. L-am întrebat că de ce nu își cumpără ceva locuință , că își permit . La care îmi răspunde că doar nu sunt proști, că atunci statul nu le mai plătește chiria. Deci, uitați cine se plânge. Nemernici ordinari.

  12. realitatea Răspunde

    Atâta vreme cât timp Florin Piersic are o pensie de bătaie de joc de 2000 de RON ia mai lăsați voi mai moale cu pretențiile voastre! Primiți atâtea că mulți în trei vieți nu au șansa să le primească!

  13. apollo Răspunde

    Veniturile politistilor ar trebui corelate cu salariile celorlalti politisti din tari cu PIB apropiat pe cap de locuitor .Cel mai bun exemplu vecinii unguri;desi au o economie mai dezvoltata,salariul mediu este 710 dolari,iar cel al politistilor 760 de dolari,evident mult sub Romania unde la agenti deja depaseste 1000de Euro.Avem si o caruta de grade,cand ar fi mult mai simplu pana la 5 ani vechime sa fie agent asistent si dupa aceea sa se numeasca principal pana la pensie.Seful politiei pe tot orasul in USA este un capitan iar adjunctul sau un locotenent,restul sunt sergenti cu totii…nu atatia ofiteri facuti peste noapte cu diplome cumparate…E atat de simplu dar nu se vrea! Probabil nivelul de competenta din RO.este mult peste ce au ei in USA,ma mir ca nu vin sa-i racoleze pe ai nostri sa-i faca colonei la ei…

  14. dr.Raed Răspunde

    iarasi se fura catalizatoare in 17

    • H&R Răspunde

      Du-l sus in apartament. Asa ar trebui fabricate masinile pentru RO. Catalizatorul sa poti demonta sa duci cu tine. Un fel de Mr Bean.

  15. Xpert68 Răspunde

    toti mâncătorii ce câcat sunt frustrații ca nu au putut fi polițisti, păi voi credeți că toții fraierii ajung polițiști??? din afara nu știți decât să jigniți, dar când aveți o problemă grava imediat sunați la poliție!!!!!!! vreți sprijin și intervenții promte și să recupereze prejudiciile, dar voi credeți că astea se pot realiza de polițiști cu o salarizare precară și batjocoriți de guvernanți!!!! polițiștii cer doar acordarea drepturilor, nimic alceva!!!!!!!!

    • radical2 Răspunde

      Pentrul salariile si beneficiile pe care le luati. Normal ca vrem . Din pacate nu prea avem parte de profesionalism. Aveti salarii enorme raportat la nivelul de trai al tarii. Asa ca nu aveti nici cel mai mic motiv sa va plangeti.

    • Observator Răspunde

      Expertule , dacă n-ar fi mancătorii de… rahat – ca să citez parțial din exprimarea elevata de bugetar , tu și ceilalți ca tine n-ati mai avea salarii , sporuri , beneficii , etc. Caută ceva bun simt, ți-ar prinde bine . Si să mai știi un lucru – ai avea același meniu , dacă ai lucra la privat !

    • H&R Răspunde

      Baaa ratatule de Xpert68.. La ce varsta mergeti in pensie? Esti retardat total…

  16. radical2 Răspunde

    In timp ce oamenii care protesteaza isi dau demisia ca nu le convine salariul, si merg la zollner sau unde vor ei , in paralel ar trebuii sa se faca angajari pe respectivele posturi, pentru ca cerere ar fii. Sunt multi doritori care doresc sa intre in sistem si nu sunt asa rasfatati ca cei de acum. Sunt caliti la privat. Pot aduce harnicie si inteligenta mai mare. Ceva ce nu sa prea vazut la stat niciodata. Pana la urma , tot raul spre bine. Doar sa se ia masurile optime.

    • Altu Răspunde

      @radical,tu glumești,nici unul nu își va da demisia. Păi ,nu sunt deștepți să meargă la privat,ei sunt oamenii statului. La privat se muncește pe bani puțini și îți mai trebuie și ceva aptitudini, altfel patronul te dă afară.

  17. Observator Răspunde

    Ieșiți toți bugetarii la proteste , că muncim noi , privații , si pentru salariile și sporurile voastre !

  18. Cetateanul Răspunde

    Stimati politisti si lucratori din Justitie ! Cel putin din luna aprilie se cunoastea faptul ca acest virus amarat este distrus in 48 de ore de Ivermectina .
    Puteam sa introducem acest tratament in cel mult o luna deoarece exista zone din lume unde se administreaza de ani de zile si efectele secundare sunt bine-cunoscute, a castigat chiar si un premiu Nobel …
    Odata ce statul va fi capturat de cei 1% veti fi scosi din joc automat . Tehnologia este extrem de ieftina, nu va veti mai putea pensiona de pe posturile dumneavoastra . Marii “conducatori” au nevoie de roboti, nu de oameni care sa puna intrebari incomode !
    Eu daca blochez intrarea la o fabrica in cel mult o ora sunt luat pe sus de Politie ! Astia au distrus micile afaceri pe plan mondial si nu patesc absolut nimic ! Totul se face pentru vaccin, orice tratament exista este ignorat in mod complet deoarece se stia ca pana la aparitia pe piata a unui vaccin va trece un timp, timp in care orasele vor fi devastate si micile afaceri vor deveni falimentare in timp ce altii vor fura practic clientii existenti cu ajutorul fortei statului si a falsei pandemii !
    Ori va treziti sa bagati policienii corupti si slugile lor unde le este locul ori sincer, va merita pe deplin soarta care va asteapta !

  19. Norick Răspunde

    A rák egye ki a belét az összes rendörnek és fináncosnak.
    Szopós geci ládák.
    Ingyen élő mocskok, a sok geci fináncos kurva, szopnak mint a torkos borz a jó posztért.
    Mocskos korrupt Milicisták

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.