Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie carantina la intrarea în România, a fost actualizată, potrivit unei noi hotărâri adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care intră în vigoare de luni, 15 februarie.
Conform CNSU, la intrarea în România, persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat sunt obligate să prezinte un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării în avion sau autocar (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 10 zile.
„Pentru persoanele sosite din țările/zonele/teritoriile prevăzute și care nu prezintă la intrarea în tară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile”, se arată în hotărâre, decizia fiind valabilă pentru cei care, de exemplu, intră în țară cu mașinile personale.
De asemenea, persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și intră în carantină la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.
geaba carantinoiu ca nu respecta nimeni.
cum intra in tara ,baga benzina si valea la primul supermarket.