Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Trei tinere s-au rătăcit în munți, la Satu Mare. Intervenție ca la carte a salvamontiștilor!

Salvamontiștii sătmăreni au avut o intervenție ca la carte, weekendul trecut, atunci când au salvat trei tinere din județul Cluj ce s-au rătăcit în Golul alpin Pietroasa din județul Satu Mare.
Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare:
O nouă intervenție reușită a salvatorilor montani sătmăreni, a avut loc weekendul trecut și a constat în căutarea și aducerea la baza muntelui în siguranță a trei tinere montaniarde din județul Cluj, care s-au rătăcit din cauza viscolului și a ceții dense care le-a surprins în Golul alpin Pietroasa. Solicitarea de sprijin a fost anunțată la ora 16.18 prin Dispeceratul Național Salvamont al cărui dispecer ne-a facilitat contactul direct cu turiștii rătăciți și care ne-au descris impasul în care au ajuns datorită ceții foarte dese, cu vizibilitate redusă (cca 15 m) și a vântului puternic ce bătea în rafale. Din cauza frigului bateriile smartphone au cedat, singura posibilitate de comunicare constând într-un vechi celular, al carui localizare precisă nu s-ar fi putut realiza prin SNUAU 112.
Astfel au fost cerute detaliile esențiale despre componența grupului, starea de sănătate, traseul urmat, destinația, marcajul turistic pe care sau găsit ultima dată. Prezența de spirit a membrilor grupului pentru solicitarea de sprijin din partea Salvamont, a faptului că au realizat impasul în care au ajuns datorită schimbărilor bruște ale vremii și a informațiilor pertinente au redus enorm timpii de intervenție. Puse cap la cap informațiile, am decis alcătuirea a două echipe de prim-răspuns, una pentru sectorul Pietroasa-Piatra Tâlharului, cealaltă urmând să verifice sectorul cuprins între Vf. Pietroasa și Vf Țiganu.
Semnalarea situării în preajma unui perete de stâncă a ajutat enorm, deoarece pe linia de creastă marcată Bandă Roșie sunt doar trei pereți și anume Piatra Tălharului, Peretele Malek și Piatra Țiganului. Ineditul acestei acțiuni a constat în implicarea celor cinci aspiranți aflați în acea zi, la pregătire specifică la Refugiul Salvamont Luna Șes. Starea de sănătate a montaniarzilor pierduți în munte era relativ bună, dar lucrurile puteau lua oricând o turnură urâtă datorită echipamentului ud , a instalării hipotermiei și a lăsării întunericului, de aceea am decis ca până la sosirea echipei de suport în care se regăseau salvatorii atestați să intrăm în teren cu aspiranții. O mențiune importantă, este aceea că prima echipă am alcătuit-o din patru aspiranți ai formației Negrești, oameni ai locului care cunosc toate ungherele muntelui lângă care au crescut, iar pe Răzvan Hereș l-am luat cu mine, el fiind băimărean.
Astfel după 45 min. grupul de montaniarzi a fost găsit, după care s- procedat la însoțirea și coborârea acestora în siguranță la baza muntelui, după care acțiunea a luat sfârșit pe întuneric, prin regruparea cele două echipe la Refugiul Salvamont Luna Șes.
Legat de acest caz, Salvamont SM vine în sprijinul montaniarzilor cu următoarele precizări:
– la ieșirea în golul alpin, mai ales pe timp de iarnă când potecile sunt de nerecunoscut sub mantia zăpezii, în caz de vizibilitate redusă, fără perspectiva imediată a îmbunătățirii vremii, să se renunțe la continuarea traseului.
– stâlpii de marcaj sunt amplasați la distanțe de zeci de metri pentru orienterea pe teren în condiții optime pentru drumețiile montane, ele putând deveni puncte de reper pentru salvatori în cazul în care persoanele au fost surprinse de capriciile vremii, recomandarea fiind aceea de a nu părăsi acea locație și de a informa echipele Salvamont despre situația creată.
– golul alpin, mai ales dacă este mărginit de abrupturi stâncoase, în condiții de vizibilitate redusă, poate devenii o adevărată capcană, de aceea recomandăm atenție sporită la parcurgerea acestora și la condițiile meteo.
– Păstrarea în stare de funcționare cu bateria încărcată, de regulă în îmbrăcăminte, ferit de frig, a telefonului mobil (smartphone) pe care se recomandă instalarea aplicației „ Apel 112”, al STS România, o aplicație care ușurează enorm munca echipelor de intervenție.
– Informarea cât mai rapidă a echipelor Salvamont prin Dispeceratul Național Salvamont sau SNUAU 112, în cazul semnalării unor dificultăți fizice, tehnice sau de orientare, intervenite la deplasarea în zona montană
– aceia, care recomandă dispunerea stâlpilor de marcaj la distanțe mici, le spunem doar atât, că nu poți coase muntele cu stâlpi de marcaj, ar fi o impietate asupra frumuseții cadrului natural. Soluția constă în pregătirea, informarea și capacitatea de decizie a participanților la viața muntelui.

3 comentarii

  1. Vulpea bi-polara Răspunde

    Daca atata tamtam pentru niste fufe pierdute prin “muntii satmarului”, ce naiba sa mai zica aia de prin Alpi? Pai ar trebui sa umble cu cate o statuie si coronita de premianti pe la ei.

  2. realitatea Răspunde

    Asta se întâmplă când niște parașute nu sunt dotate cu parașuta de rigoare. Ar trebuie lăsate să fiarbă în sucul propriu puțin ca să se gândescă data viitoare mai bine.

  3. Nae Răspunde

    Felicitari pentru profesionalismul echipei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.