Ultima actualizare: azi, 12:22
Locale

VIDEOREPORTAJ. Elevii s-au întors în bănci. Cum s-au redeschis școlile în municipiul Satu Mare

Elevii s-au întors în bănci în această dimineață, luni, 8 februarie, odată cu începerea semestrului al doilea. În municipiul Satu Mare, școlile s-au redeschis în scenariul galben, adică s-au prezentat fizic la școală copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din clasele terminale.

Reporterii PortalSM au fost prezenți în această dimineață la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” din municipiul Satu Mare și au stat de vorbă cu directorul instituției, Claudia Cziprok. Copiii au fost așteptați la intrarea în unitatea de învățământ cu măști și dezinfectant.

,,S-a decis să pornim semestrul doi în scenariul galben, care presupune prezența fizică a copiilor din nivelul primar și clasele terminale, cum este cazul nostru, clasa a VIII-a. Avem 20 de clase, ne-am preocupat să le amenajăm, să fie dezinfectate. (…) La intrare, copiii au fost așteptați de doamnele învățătoare, au primit măști aceia care nu aveau și au fost dezinfectați”, a declarat directoarea Școlii Gimnaziale ”Mircea Eliade”, Claudia Cziprok.

VIDEOREPORTAJ PortalSM:

20 comentarii

  1. unu Răspunde

    ce vremuri traim…………… DOAMEN FERESTE !!

    • doi Răspunde

      Place sau nu este exclusiv creația noastră, a generației părinților acestor copiii care au crezut că se cuvine să ne globalizăm. Această mișcare de-a lungul și de-a latul globului, această frenezie de alergare după sfântul ban a facilitat apariția pandemiei. Am sărit calul rău de tot și nu știu cum mai scoatem cămașa. Problema deja este ca să se termine cumva și să nu fie cu repetiție cu alți viruși și nu neapărat coronaviruși. Că atunci nu știu la ce rezerve mai putem apela. Adevărul e că în unele locuri de pe Pământ suntem exagerat de mulți. Iar natura se răzbună, reacționează cum poate. Nu o interesează nici partidul politic din care face parte subiectul, nici continentul pe care are loc, nici limba pe care vorbești.

  2. H&R Răspunde

    Dupa masca o sa punem si casca

  3. @hAuleuMaica Răspunde

    O măsură care neaparat trebuia luată , timpul trece ,iar copii sănt bulversați și ei și părinții la fel
    cumva trebuie să revenim la normalitate

  4. Press Răspunde

    O fetiță de nouă ani a murit în somn, la trei zile după ce a fost confirmată cu COVID
    O fetiță de nouă ani din San Antonio, Texas, a murit în somn, la doar trei zile după ce a fost confirmată cu coronavirus.O fetiță de nouă ani a murit în somn. Makenzie Gongora a fost confirmată cu coronavirus pe 29 ianuarie, iar la doar trei zile distanță a murit în somn. Tragedia a avut loc pe 2 februarie, la primele ore ale zilei, conform Today. În timp ce se afla la after-school, Makenzie s-a plâns de dureri ușoare de cap și stomac, iar conform mătușii copilei, fetița avea și temperatură mare.

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Apoi atunci tu să dormi cu ochii deschiși ca să vezi când vine covidu’! Ce-mi “place” mie sportul ăsta cu copiatul de știri alarmiste neverificabile!?!? Acum ești mulțumit huligan de tastatură ce ești?

      • Xxxcapxxx Răspunde

        @press esti pus sa manipulezi lumea si sa creezi psihoza. Sper sa te trezesti la realitate si sa vezi in ce lume traiesti si sper sa nu ai parte de ce faci tu cu stirile tale copiate

        • press Răspunde

          Nu vreau sa creez panica ,ci doar sa informez lumea ,lumea nu se mai protejeaza ,
          iar noile tulpini mutante care deja ataca si copii vor face al treilea val mai distrugator .
          Cea de Africa de sud ,nu e afectata de vaccin ,cea de Angklia e mult mai “lipicioasa “,la cehi deja a depasit covidul “clasic ” ,iar varianta Marseille 4 vine puternic si distructiv….
          Macar copiez stiri autentice ,oficiale si nu fantasme feisbuci.
          Lumea ar trebui sa se informeze mai bine .Si acum 12.5% din romani spun ca virusul nu exista ,iar eu am mai multi prieteni care au trecut prin covid de 3-4 luni si nici acum nu sunt bine .

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            Nu știu de ce ai tu impresia că informațiile privind un eveniment aleatoriu din USA are oarece relevanță pentru noi. Chiar nu pricep. Urmează atunci influența covidului asupra populațiilor băștinașe (first nation)? Sau cum e mortalitatea la afroamericani? Când arunci pe rețea oarece știri cu nu știu câți morți tu în sinea ta te simți bine, cioclu ce ești???

        • Press Răspunde

          Nu manipulez nimic,sunt stiri autentice, “Today” este un ziar oficial, stirile manipuliste vin de pe facebooci, si de la Sosoaca.

      • Anonim Răspunde

        huligan de tastatură ce ești? Trebuie patentata expresia .Ai perfecta dreptate.

    • H&R Răspunde

      @Press iar o alta fetita a primit Covidul 19 de 10 ori intro singura zi, si a supravietuit, nici nu a observat. Ba chiar cele 10 surori tot asa au patit asa a scris o publicatie cu renume mondial citit de miliarde de oameni zilnic.

  5. ... Răspunde

    @press. Dar de ce nu scrii că cercetătorii austrieci au administrat experimental cannabis legal la cei bolnavi rău de tot de covid? Și absolut toți au revenit foarte repede. La mine în familie este o persoană care ia regulat cannabis, aia legală cu CBD asta ca să nu te gândești la prostii. Toți am fost bolnavi sub același acoperiș că nici cum ne cheamă nu știam câteva zile. Persoana nu a avut nici pe drq, a trecut fluierând prin tot! Vorbim de o persoană bolnavă cronic!!! În paranteză nu de mine este vorba. Acum înțeleg de ce nu s-a îmbolnăvit. Cannabisul stimulează imunitatea naturală. Despre acest articol de ce nu pomenești! Asta de ce nu se promoveaxă? Ai cotă parte după câte înțepături se administrează? Asistăm la o vacciniadă???

    • H&R Răspunde

      Si cine se va imbogati din CBD sau din canabis? Cannabis poti creste si tu. Dar aici e vorba de bani sefuletule. Si nu de doi lei si cincizecisicinci de bani.

      • ... Răspunde

        Dar putem produce NOI și nu e vorba să cumpărăm pe bani grei din surse indicate de UE! E mare diferența! Nu depinzi de alții din afară! Dar din ce văd eu noi abia așteptăm să punem capul iar sub jug.

        • H&R Răspunde

          @… dupa ce au vandut tot din tara asta, importam curent electric scump, exportam curent electric ieftin, sa nu vorbim de minele de aur etc care vor sa le vanda de ex. canadienilor, ce mai asteptam? Avem hidrocentrale bughete, mine de aur, dar noua ne place sa vindem tot si sa fim sclavii lumii. De fapt suntem vanduti de politicieni pe care am pus noi unde sunt ei acum.

      • f Răspunde

        Tie nu ti-a spus mămica -ta că esti oligofren?

        • f Răspunde

          Mie mi-a zis. Dar asta e si adevarul. Sunt un prost mamaligar. Footut in cur si in gura. Caut un partener acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.