Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Anderson Sere, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crima din centru

Criminalul din centrul municipiului Satu Mare, Anderson Sere, a fost condamnat astăzi la 20 de ani de închisoare cu executare după ce a ucis un tânăr dee 28 de ani în centrul municipiului Satu Mare.

Sentinţa a fost dată astăzi de către judecătorii Tribunalului Satu Mare.

Anderson Sere şi-a recunoscut fapta, el având o alcoolemie de 2,4 la mie în noaptea crimei. În 28 august 2020, el i-a aplicat victimei o lovitură de cuţit în zona inimii, după ce s-au intersectat.

Familia, dă în judecată autorităţile

Avocatul familiei, Viorel Vaşvari, a declarat la PortalSM LIVE, familia acestuia a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,  Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Poliția Locală Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială, solicitând daune și implicit recunoașterea faptului că aceste instituții nu au luat măsuri pentru a împiedica un individ periculos să circule pe străzi.

Familia tânărului decedat arată că autoritățile trebuia să ia măsuri efective și eficiente cu privire la criminal, respectiv de a-l scoate din rândul societății, societate pentru care prezenta un pericol real.

Criminalul, Sere Anderson, este o persoană fără adăpost, persoană care a fost în evidențele instituțiilor cu o serie de fapte antisociale, printre care contravenții și infracțiuni, fiind condamnat pentru furt şi tâlhărie.

Doar în cursul anului 2020 autoritățile de poliție, atât cele ale Inspectoratului de poliție, cât și cel ale Poliției locale, i-au aplicat în total 56 de sancțiuni contravenționale.

Organele poliției locale au intervenit într-un număr de 16 ori privind sesizările cetățenilor cu privire la faptele lui Sere Anderson doar în cursul anului 2020, fiind reclamaţii că agresa copii şi agresa fizic și verbal persoane care se plimbau în spațiul public.

Ultima amendă i-a fost aplicată de către poliția locală chiar în ziua tragicului eveniment pentru că ar fi consumat băuturi alcoolice în public.

Totodată, au existat şi şase apeluri la 112, pe raza municipiului Satu Mare, în care persoana reclamată era Sere Anderson, de la începutul anului fiindu-i aplicate un număr de 40 de sancțiuni contravenționale de polițiștii de ordine și siguranță publică.

 

22 comentarii

  1. Sine Cora Răspunde

    Pentru astfel de gunoaie trebuia mentinuta pedeapsa cu moartea !!!!!!!!!!!

    • Ășâțî Răspunde

      Și eu zic.
      Când nu este niciun dubiu, totul e demonstrat 100%, ar trebui să fie aplicabilă. Când este un pic de incertitudine, oricât de mică ar fi ea, atunci nu. Dar în astfel de cazuri absolut.

  2. Attila Răspunde

    E prea putin!!!!!😭

  3. Satmarean Răspunde

    E foarte puțin. După vreo 7-8 ani iese.

  4. Una Răspunde

    Trebuie urgent contestată decizia asta. Nu e ok. Vașvari bagă pe foc !!!

  5. Avram Răspunde

    Plumb, de George Bacovia

  6. Gheorghe Răspunde

    În ce lume trăim?Bipedul va intra la pensiune.Nu tu griji,nu tu muncă,nu tu stress. Iarna caldurica trei mese pe zi asigurate din banii nostri,sala de sport,program de baie,un pat cald unde sa doarmă si uite asa zice-se că s-a înfăptuit dreptatea.Arz-o focu de dreptate,omul cu zile omorât fără nici un motiv(de parca cineva ar avea motiv sa omoare??!!)iar animalu bine mersi intra la mititica zice-se pentru 20 de ani.Sa creada prostii ca ăsta va sta 20….nici macar 14 nu sta pentru ca vor veni din nou la guvernare unii(stim noi cine)si vor da legi bune pentru specimene de felul asta.

    • maricina Răspunde

      Scopul pedepsei penale nu este sa-l torturam pe ala, ci sa-l reeducam si sa-l integram in societate, daca este posibil. Obiectivul este sa rationalizeze si inteleaga fapta pentru care este acolo, drama familiei celui ucis. Probabil, fiind om al strazii, el are traume proprii care l-au impins spre acest tip de comportament si de aceea si pedeapsa data de instanta nu a fost maxima. Acest gen de situatii, oricand sunt de dramatice, tind sa fie nuantate, nu doar alb si negru. Oricum, obiectiul este reintegrarea in societate, reeducarea criminalului.

      • Zici? Răspunde

        No sa vezi amu cati iti vor contesta ce ai scris.

        • Romanistan citizen Răspunde

          La asta chiar nu are sens. Si-a baut tot creierul. Ce sa mai vrei de la el???

      • Gheorghe Răspunde

        Este o vorba romaneasca care spune cam așa:
        De pe câine nu scoti clisă,
        Si chiar daca scoți ceva,nu-i buna de mâncat!
        Cam asta-i cu reeducarea acestor bipezi!Restul este doar vorbărie goală.

      • Vlad Tepes Răspunde

        # Maricina – din pacate justitia in tara noastra nu face dreptate, as spune ca face nedreptate.
        Cum poti sa echivalezi ca un om de 28 de ani care poate mai avea de trait 50 de ani, valoreaza doar vreo 10 ani de puscarie cit o sa faca gunoiul asta !
        Pe cine sa integrezi in societate ?
        Asta nu vrea sa fie integrat in societate .
        Vietatea asta cu forme umanoide trebuia inchisa pe viata.
        Va iesi din inchisoare si va omori un alt om.
        Inchisoarea nu este scoala de buna purtare !

  7. hingeru Răspunde

    Trebuie pusi la munca! Sa mananance ce produce! Daca numai matreata si paduchi atunci numai aia. Sau trimis in Siberia . Sa cereti costul total unui detinut si ramaneti afis. Noi nu castigam atat al munca cinstita.

    • Ășâțî Răspunde

      Așa este. În sistemul actual închisoarea e un fel de sanatoriu pentru astfel de creaturi. Ar trebui să-și asigure condițiile de viață lucrând la greu. Dacă nu reușesc, să stea în frig și să mănânce pâine cu apă. Dar nu… ei au drepturi, însă de drepturile oamenilor cinstiți nu are grijă nimeni.

      • Euh Răspunde

        Eu zic sa I’ll lasati liber pe strada fata in fata cu mine.AIA at fi pedeapsa!

        • Romanistan citizen Răspunde

          Nici eu nu sunt încântat că va sta practic la hotel și se va perfecționa în continuare la locul de muncă! Dar cei care au facilitat ca să se poată ajunge aici trebuie să răspundă! Nu e vorba doar de acest caz! Mai e și cazul actriței Dorgai nerezolvată de mai bine de 6 ani!!! Și nu numai!

  8. Ionica Răspunde

    Varza justitia din Romania. Asta trebuia inchis pe viata . Traim in lumea a 3 a. Suntem ca Brazilia

  9. Cris Răspunde

    @maricina, să vezi ce integrat și reabilitat va fii după ce se școlește de la alții în pușcărie și le pune în practică peste câțiva ani când iese, că iese nu stă el tare mult, vorba altuia, vine cineva știm noi cine și scoate legi de 2 lei.
    Așa că, să te ferești când o să fie liber.

  10. diana Răspunde

    la inchisoare n-ar trebui sa i se ofere conditii..astia nu merita nici o coaja de pâine..cum ramane cu acel copil care a murit nevinovat..sau cu famillia lui?Ar trebui constrruit un eșafod in centru..pt criminali si violatori..sa vezi atunci spectacol..

    • Gica Răspunde

      Abolirea pedepsei cu moartea a fost o conditie pentru aderarea la Uniunea Europeana si accedere in Consiliul Europei. Vorbiti aberatii medievale. Este tragic ce s-a intamplat, dar problema este complicata, porneste de la lipsa totala a unui sistem de asistenta sociala viabil, incompetenta politiei, lipsa unei politici nationale de urmarire si tratare a bolnavilor psihici. Asa, sa zbieram cu esafodul, ca acum 500 de ani, poate oricine, dar acestea nu sunt solutii.

      • ... Răspunde

        Exact. Ăsta la câte amenzi avea la activ demult nu mai trebuia să umble liber pe stradă. Trebuia săltat și undeva instituționalizat, tratat, urmărit, verificat etc. Ceva făcut cu el. E mai mult decât clar că în momentul de față nu mai ai ce face cu el. Dar acum ceva timp poate încă se mai putea. Adevărul e că pe autorități nici nu îi interesează și sunt și copleșiți de situație. Plus că de fapt îi doare în pluă de ăștia necăjiți.
        Toți dar absolut toți chemați în judecată de avocatul familiei sunt vinovați de situația creată. Se putea evita. Și încă un lucru. Încă sunt foarte mulți care pot produce asemenea minuni și care umblă liberi pe stradă. Oricând se poate repeta. Crezi că autoritățile au învățat ceva? Mira-m-aș.😱😪😭😤

  11. hingeru Răspunde

    Da, ar fi o solutie. Nu-i mai sperie nimica. De pe strada ajunge sa fie servit cu mancare calda si asistenta medicala. Eu platesc dublu, si din salar si plus ca merg de nevoie la particular. Numai drepturi au, obligatii niumic. Cei care lucreaza duc mai rau si din cauza astora, cu care se cheltuiesc foarte multi bani. Ce a fi cu lumea asta cu criminali , homosexuali, politicieni si din ce in ce mai multi analfabeti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.