Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Cod Roșu în vama Petea. Camioanele au de așteptat peste două ore

Ca urmare a faptului că se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru a intra în Ungaria, iar autorităţile maghiare efectuează verificări suplimentare pentru acest tip de mijloace de transport, în prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule.

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile maghiare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației a contactat autorităţile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze inclusiv suplimentarea personalului de către partea ungară, precum şi deschiderea unor artere suplimentare pentru verificarea automărfarelor.

,,Menţionăm faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră.

Recomandări:

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro . Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

4 comentarii

  1. garcea Răspunde

    Logic , din moment ce au gasit tot mai multi migranti ascunsi in camioane!
    Parca ziceam ca Romania este pregatita pt Schengen , ca stim sa protejam granitele , apoi vedem ca tara e plina de migranti care au trecut fraudulos frontiera .

  2. Jan Răspunde

    E plin de migranți prin județul Satu Mare și foarte mulți vin în județ și tranzitează județul Satu Mare cu microbuse de la firma de transport ce face ruta Baia Mare -Timișoara , firma de transport Autogenn (ATG-urile).

  3. Pap Remus Răspunde

    Sí ín cartiere sunt migranti ….micro 14……15………carp2 ……politia nu face nimic !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.