Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Dispensarul TBC din Satu Mare, dotat cu un aparat Roentgen performant

Pacienții sătmăreni vor fi diagnosticați, în curând, cu un aparat Roentgen performant care a intrat în dotarea Dispensarului TBC care se află în plin proces de modernizare. Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus și Angela Bura, șef Serviciu – Serviciul Managementul Regional al Deșeurilor Urbane și Servicii Publice, au verificat astăzi stadiul realizării investiției.

Lucrările de reabilitare a clădirii continuă cu realizarea finisajelor interioare și exterioare și se lucrează la instalarea sistemelor electrice și sanitare. Constructorul estimează finalizarea întregii investiții până la finele lunii iunie 2021.

În paralel cu lucrările de modernizare a clădirii, s-a realizat și achiziția noii aparaturi medicale cu care va fi dotat centrul sanitar. Recent, a fost livrat aparatul Roentgen digital, un aparat performant în valoare de 1.105.000 de lei, fără TVA. Acesta va fi montat într-un spațiu special amenajat pentru imagistica medicală. Au fost achiziționate și alte echipamente medicale importante, precum și obiecte de mobilier. Noile dotări vor veni în sprijinul echipei medicale în procesul de diagnosticare și tratare în condiții optime a pacienților.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.