Ultima actualizare: ieri, 22:20

Locale

FOTO/VIDEO. Lansare de carte și recital Grigore Leșe la Satu Mare

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Satu Mare, au organizat duminică 7 martie 2021, la Catedrala Ortodoxă lansarea cărții „Chipurile umilinței” și recitalul susținut de maestrul Grigore Leșe. Prezentarea cărții a fost realizată de către preotul Cristian Boloș, Felician Pop și Robert Laszlo.

Recenta carte a lui Grigore Leșe, cu deturnantul titlu, „Chipurile umilinței” (editura Lumea Credinței, București, 2020), reprezintă un înviorător demers, un periplu (aproape) sentimental într-un spațiu care capătă consistență doar când este îmbogățit cu timp. Avem în față o mărturie aproape testimonială, una a regăsirii de sine prin rememorare, al nostalgiei lucide, fără edulcorări banalizante.

Tovarăș de drum și confesor este Răzvan Bucuroiu, iscoditor, șugubăț, omul care încearcă să-l prezinte pe Grigore Leșe, exact așa cum este. Evadat din propria sa viață, așa îl caracterizează însoțitorul său de drumeție. Leșe nu idilizează, nu estompează și nu cosmetizează parcursul său existențial. Drumul lui Leșe este unul inițiatic, sinuos, dar care duce spre esențele abrupte ale trăirii genuine. Un drum al chipurilor și locurilor nepieritoare, cele care au puterea să amorseze ideea de sens existențial, de rost, de firesc, de așezarea ordinii în lucruri. El a simțit tot timpul chemarea, iar odiseea existenței sale contorsionate este un șir de întâmplări plămăditoare. Lumea satului său natal este un loc din care pleacă, doar pentru a se întoarce mereu, cu obstinație, dar și cu fiorul unei perpetue revelații.

O carte care se citește cu sufletul la gură, o poveste a unui destin, atât de straniu și de impredictibil pentru lumea superficială și cenușie în care trăim. Leșe ne spune că omul își poate depăși condiția umilitoare, mundană, că trebuie să lupți pentru a deveni un semn într-o pustie de fumuri și zădărnicii. Iar semnul acela luminează calea spre deslușire și izbândă.

Alături de sătmărenii din întreg județul, au fost prezenți, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare- Cristian Valer Beșeni, viceprimarul municipiului Satu Mare, Gheorghe Stan și primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma.

2 comentarii

  1. ciprian Răspunde

    Dintr-un taran cu tartacuta a ajuns si asta mare artist, doctor in muzica…nimeni nu-i mai ajunge la nas

  2. Romanu Răspunde

    Bravo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.