Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO/VIDEO. Noul prefect al județului Satu Mare, Altfatter Tamas, a fost instalat în funcție

Noul prefect al județului Satu Mare, Altfatter Tamas, a fost instalat astăzi în funcție. Ceremonia a avut loc în sistem de videoconferință în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Satu Mare.

Ceremonia a început cu intonarea imnului României, după care a urmat citirea ordinului de eliberare din funcție a fostului prefect, Radu Bud, și de numire în funcție a noului prefect al județului Satu Mare, Altfatter Tamas. În continuarea ceremoniei, noul reprezentant al Guvernului în teritoriu a depus jurământul. În cadrul ceremoniei au depus jurământul și noii subprefecți, Lavinia Kiss și Radu Bud.

Reamintim că Guvernul a numit în ședința de miercuri patru prefecți propuși de UDMR, printre ei aflându-se și Altfatter Tamás, care a îndeplinit pâna acum funcția de subprefect al Instituției Prefectului Satu Mare.

Altfatter Tamás are 42 de ani, este avocat și economist, iar începând din anul 2014 îndeplinește funcția de subprefect al județului Satu Mare. A absolvit cursurile Universității de Vest din Timișoara, specializarea economie, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Vasile Goldiș din Arad. În 2016 a absolvit cursul de formare a funcționarilor publici. Cariera administrativă a început-o în 2004 la Direcția Impozite și Taxe Locale ca și consultant financiar și mai târziu ca director general. Începând din martie 2014 este subprefect al județului Satu Mare, printre responsabilitățile sale fiind controlul juridic al deciziilor administrative, monitorizarea activităților instituțiilor subordonate și implementarea diferitelor programe guvernamentale. Este căsătorit și tată a doi copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.