Ultima actualizare: ieri, 21:29

Locale

Atacatorii polițiștilor au fost arestați! Trimiși după gratii pentru 30 de zile

Trei persoane au fost arestate după ce au atacat și rănit mai mulți polițiști la Petea. Atacatorii Horvath Attila, Bogar Bobby și Balog Nicolae, acuzați de ultraj, au fost trimiși după gratii pentru următoarele 30 de zile.

,,Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor HORVATH ATTILA, BOGAR BOBBY, BALOG NICOLAE pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 05.04.2021 şi până la data de 04.05.2021 inclusiv, este decizia judecătorilor.”

Patru polițiști au fost răniți în urma scandalului izbucnit ieri seară în localitatea Petea. Procurorii au făcut publice primele date din anchetă și precizează că mai mulți oameni ai legii s-au ales cu leziuni ce necesită mai multe zile pentru vindecare.

Ce spun procurorii din Satu Mare:

,,La data de 04.04.2021 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 714/P/2021, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj. În fapt, s-a reținut că în cursul serii de 04.04.2021, în jurul orei 19:30, prin intermediul S.N.U.A.U 112 a fost solicitată intervenția organelor de poliție pentru aplanarea unui conflict iscat în comuna Dorolț, sat Petea. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție din cadrul cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare, fiind solicitat ulterior sprijinul echipajelor din cadrul S.A.S. Satu Mare și I.J.J Satu Mare, precum și a unui echipaj al Poliției Municipiului Satu Mare. La vederea forțelor de ordine venite în sprijin, mai multe persoane din cadrul comunității respective au început să se manifeste agresiv față de forțele de ordine, aruncând cu pietre și bâte în direcția acestora și autospecialelor și amenințând forțele de ordine cu ajutorul unei drujbe.

Astfel, în urma altercației trei agenți de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare au suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, respectiv 2-3 zile de îngrijiri medicale, ca urmare a aplicării unor lovituri cu pumnul, respectiv cu piatra. Totodată un agent din cadrul S.A.S Satu Mare a suferit leziuni la nivelul urechii ca urmare a unei lovituri cu piatra, în urma căreia i-a fost secționat pavilionul urechii stângi.”

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.