Ultima actualizare: ieri, 21:46
Locale

VIDEO. Armata organizează caravane mobile pentru vaccinare, în județul Satu Mare

Armata organizează caravane mobile pentru vaccinare, în județul Satu Mare, începând de miercuri, pentru persoanele greu deplasabile, potrivit anunțului făcut de prefectul Altfatter Tamas în cadrul emisiunii PortalSM LIVE.

Caravana are ca scop facilitarea accesului persoanelor din zone izolate, a celor imobilizate sau greu deplasabile la vaccin. Dar și pentru a impulsiona dinamica vaccinării, în județul Satu Mare. Vor funcționa două caravane mobile de vaccinare unde vor avea prioritate categoriile descrise anterior, dar se vor putea vaccina toți cetățenii.

„De miercuri vom avea două caravane mobile în judetul Satu Mare, stiu de ele în momentul de față. Înca nu am discutat aprofundat să vedem care vor fi comunele cu care începem. Dar la o discuție preliminară am spus să mergem prima dată în comunitățile mai mici, să vedem cum funcționează aceste caravane,” precizează prefectul.

Altfatter Tamas a solicitat transmiterea către toate unitățile administrativ-teritoriale a unei solicitări de a se catagrafia teritoriul pentru centralizarea situației persoanelor aflate în dificultate de mobilitate și a celorlalte categorii de persoane care doresc să fie vaccinate, în vederea unei optimizări și riguroase planificări a deplasării caravanelor mobile de vaccinare în județ.

„Nu se va folosi vaccinul AstraZeneca, care din punctul meu de vedere este un vaccin la fel de bun ca și celelalte. În caravanele acestea mobile se va folosi vaccinul Moderna, care îi cu două doze,” mai adaugat prefectul.

Emisiunea completă: click aici.

Pentru a fi la curent cu știrile PortalSM vă invităm să ne urmăriți și pe pagina de facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.