Ultima actualizare: azi, 14:04

Locale

VIDEOREPORTAJ. Povestea conacului cu magnolii din județul Satu Mare

Povestea Conacului cu magnolii din județul Satu Mare. Un conac măreț cu magnolii uriașe se află în comuna Paulești din județul Satu Mar, iar vechimea acestuia datează de aproximativ 200 de ani. De-a lungul timpului, onacul a jucat mai multe roluri pentru locuitorii comunei.

Construcția conacului cu magnolii din Păuleşti a fost realizată în jurul anului 1800, la început fiind mai mult o casă de vacanţă pentru familia lui Teleky Imre care avea 3 copii: Blanka, Ema şi Miksa, iar cea care s-a stabilit în acest conac a fost Ema. Ea  a primit acest conac ca zestre de nuntă.

Despre Blanka s-a ştiut că pe teritoriul familiei Teleky, într-o pădurice de pe malul Someşului, a adăpostit un grup de revoluţionari urmăriţi de organele de represiune ale regimului de atunci. Cineva a dezvăluit secretul, iar la data de 12 iulie 1851 Blanka a fost arestată la Păuleşti, și condamnată la 6 ani de detenţie. A stat în temniţă la Pesta şi la Kufstein timp de 5 ani, apoi a fost eliberată.  Sora ei, Ema, a dus-o pe Blanka la Paris, unde a şi murit și a fost înmormântată în anul 1862.

Blanka a făcut parte din diferite fundaţii umanitare, a publicat numeroase articole în care lupta pentru egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii. În anul 1846 a înfiinţat la Budapesta prima şcoală de fete cu limba de predare maghiară. În timpul Revoluţiei, a înfiinţat o grupă specială. După înnăbuşirea Revoluţiei, Teleky Blanka s-a întors la Păuleşti. În după-mesele de vară îi învăţa pe copii din sat să citească şi să scrie în curtea conacului.

Ultimul proprietar al conacului Teleky Imre din Păuleşti a fost soţia lui Felix Teleky De Gerando, care a murit în anul 1937, iar aceasta a donat castelul înainte de a muri lui Barbul Vasile, cel ce era administratorul financiar al familiei Teleky. Conacul a fost după Revoluţie revendicat de urmaşi ai lui Barbul Vasile, iar după ce au obţinut conacul, aceştia au cedat contra cost acest imobil celor de la Federalcoop, care au mai deţinut clădirea cu ani in urmă.

După naționalizare, în conac a fost o școală generală, mai târziu a devenit restaurant, iar în ultimii ani tineri din localitatei organizau discotecă în această clădire. Însă pentru mai multe detalii și povestea acestui minunat conac cu magnolii vă invităm să vizionați videoreportajul realizat de reporterii PortalSM.

 

3 comentarii

  1. cârcotaş Răspunde

    În reportaj sunt inserate lucruri care nu concordă cu partea scrisă. Pe ansamblu este un subiect care trebuie apreciat. Înainte de 1989 acolo funcţiona un local unde mai găseai unele alimente deficitare. Spre exemplu se aprovizionau conserve ungureşti Globus. Mergeam până acolo pt. aşa ceva.

  2. Jack Răspunde

    Romania lucrului bine facut. Multumim.
    Aceeasi povesti de zeci de ani.
    Nu stim , nu ne pricepem, nu avem fonduri.
    Sa nu mai vorbim despre privatizarile dubioase.

  3. ciprian Răspunde

    Da, aveau si rago-gumi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.