Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Descinderi cu mascați. Percheziții la persoane bănuite de fraudă

Ieri, 20 mai, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Satu Mare, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au pus în executare 4 mandate de percheziție, în municipiul București, la persoane bănuite de fraudă informatică și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi contactat, prin intermediul unei aplicații de mesagerie gratuită, persoane care utilizau o platformă de vânzare – cumpărare online, pentru a vinde anumite produse, pretinzând că sunt interesați de achiziție.

Ulterior, ar fi transmis vânzătorilor un link, cu privire la care ar fi creat, în mod fictiv, o identitate vizuală a platformei de vânzare – cumpărare online și ar fi solicitat vânzătorilor să își introducă datele cardului bancar, pentru încasarea sumei de bani aferentă produsului oferit spre vânzare.

După ce victimele ar fi accesat link-ul respectiv și ar fi introdus datele cardului, acestea ar fi intrat automat în posesia persoanelor bănuite, care ar fi sustras bani din conturile aferente.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate sisteme informatice, 1.244 de cartele pre-pay, 4 pistoale neletale, 42 de carduri bancare, bani, acte și documente.

 

 

 

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Cercetările sunt continuate, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Polițiștii recomandă cetățenilor să analizeze cu atenție informațiilor primite, înainte de a face click pe link-uri sau atașamente din surse necunoscute. De asemenea, să fie atenți la exprimarea în scris a interlocutorilor, precum și la corectitudinea gramaticală a textului.

Site-ul de vânzări online solicită introducerea datelor cardului doar în momentul în care se cumpără serviciile de publicare sau promovare a anunțurilor.

În cazul în care ați căzut victime ale unor astfel de fraude, este necesar să vă adresați băncii emitente a cardului, pentru a bloca cardul și eventualele tranzacții ilicite, precum și polițiștii, în vederea depistării și tragerii la răspundere a persoanelor implicate.

4 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    BRAVO !!!. Felicitări lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale !!!. Felicitări !!!

  2. H&R Răspunde

    Generatia noua de parlamentari.

  3. Una Răspunde

    Mai știi ?. Poate chiar merită !

  4. H&R Răspunde

    Nu ma mir. Unde a ajuns si Veorica, la BNR. Dupa asta nu ma mai mir. Poate chiar au nevoie de asa colegi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.