Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

FOTO/VIDEO. Incendiu la o casă din Negrești-Oaș. Mansarda s-a făcut scrum

Aseară, la ora 20:41, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din Negrești-Oaș.

La fața locului s-au deplasat doi ofițeri, un maistru militar, 11 subofițeri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor, din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș. Odată ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se cu flacără la nivelul mansardei și al acoperișului.

Un subofițer care se afla în timpul liber, în vecinătatea casei incendiată, s-a deplasat la locul evenimentului și a acordat ajutor, colegilor săi, până la finalul intervenției.

Cauza probabilă de producere a incendiului este efectul termic al curentului electric la un mijloc de iluminat improvizat.

Au ars în mansardă: trei camere, un dressing și o baie, la nivelul acoperișului: 240 metri lineari de corni, 36 de metri lineari de grindă, 200 metri pătrați de învelitoare din țiglă, și s-au degradat camerele de la parterul casei.

Sursa: ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.