Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Informații | Înscrieri la creșele din municipiul Satu Mare pentru anul școlar 2021-2022

Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială anunță că în perioada 22-30 iunie 2021 se desfăşoară înscrierea copiilor la creşele din municipiul Satu Mare pentru anul şcolar 2021-2022. 

Cererile de înscriere se pot descărca în format electronic de pe site-ul Primăriei Municipiului Satu Mare, www.primariasm.ro sau se pot ridica şi de la sediile creșelor .

Pentru înscrierea la creșă este necesar ca părinții să aibă în vedere în primul rând criteriile de eligibilitate:

  • domiciliul în municipiul Satu Mare, dovedit cu actele de identitate sau contracte în cazul închirierii unor locuinţe,

  • -vârsta copilului la data începerii frecventării creşei, peste 1 an pentru creșele Degețica, Mica Sirenă și Țara Minunilor; peste 1,5 ani pentru restul creşelor.

Dosarul de înscriere al copiilor cuprinde următoarele documente:

  • Cerere de înscriere, anexa 1;

  • Copia certificatului de naştere pentru copiii din familie;

  • Copia actelor de identitate ale membrilor familiei de provenienţă a copilului;

  • Adeverinţe de la locul de muncă al părinţilor/reprezentanţilor legali;

  • Adeverinţă de la locul de muncă al părintelui aflat în îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, care are suspendat contractul de muncă, din care să reiasă data încetării suspendării acestuia (data reluării activităţii);

  • Copie a hotărârii/sentinţei de divorţ dacă e cazul; Declarație notarială privind acordul înscrierii la creșă dată de cel de-al doilea părinte în situația în care nu sunt/nu au fost căsătoriți, sau în situația în care custodia asupra copilului este comună.

  • Copie a hotărârii/sentinţei de plasament sau a sentinţei de încredinţare în vederea adopţiei, dacă este cazul;

  • Copie după certificatul de deces al părintelui/reprezentantului legal, dacă este cazul;

  • Copie după ultima Declarație privind veniturile realizate, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice sau Adeverință Fiscală în situația în care părintele este persoană fizică autorizată, desfășoară activități liberale;

  • Adeverinţă de la unitatea de învăţământ frecventată de către mamă, la forma de zi, dacă este cazul;

    • Fişa de vaccinări, Anexa nr. 2;

    • Adeverinţă medicală de intrare în colectivitate, Anexa nr. 3;

    • Dosar de plastic

    În cadrul procesului de înscriere , punctajul dosarelor se va realiza ținuându-se cont de criteriile generale de evaluare a dosarelor:

    • Familie monoparentală

    • Loc de muncă ambii părinţi

    • Numărul de înregistrare al dosarului

    Părinţii/reprezentanţii legali ai copiilor sunt aşteptaţi zilnic în intervalul orar 10.00-13.00, 22-30 iunie, la sediile creşelor pentru depunerea dosarelor de înscriere.

    Sediile de preluare a dosarelor sunt:

    • Creşa „Ţara Minunilor” – Aleea Tisa nr. 8, tel. 0751205446;

    • Creşa „ Dumbrava Minunată” – Str. Ilişeşti nr. 4 , tel. 0754019809 ;

    • Creşa „ Harap Alb” – Bld. Lucian Blaga nr.19/a, tel. 0751205447;

    • Creşa „Albă ca Zăpada” – Aleea Târnavei nr. 18, tel. 0754070118;

    • Creşa „Mica Sirenă” – Str Botizului nr. 61/a, tel 0748109855;

    • Creşa „Degeţica” – Bd Lucian Blaga nr. 121, tel 0746136266;

    • Creşa „Punguţa cu doi bani” Aleea Gladiolei, în incinta Grădiniței 14 mai , tel 0742165193

    • Creșa „Rază de soare – Napsugar” , str. Wolfenbutel nr. 8-10, tel 0775567509 ( servicii de educație antepreșcolară și îngrijire- supraveghere în limba maghiară)

    • Creșa “Păpădia-Pitypang”, str. Dâmbovița nr. 2, tel.0754070119 (servicii de educație antepreșcolară și îngrijire- supraveghere în limba maghiară)

    Evaluarea dosarelor se va face în perioada 5-8 iulie 2021, selecţia făcându-se pornind de la criteriile de evaluare. Rezultatele privind evaluarea dosarelor vor fi afişate la sediile creşelor în data de 9 iulie 2021.

    Confirmarea locului pentru dosarele admise se va face la sediile creşelor în perioada 1 – 3 septembrie, urmând ca în 7 septembrie să se afişeze rezultatele finale.

  • Dacă solicitarea de admitere la creşă va fi aprobată, înainte de începerea frecventării creşei se vor depune la sediul acesteia următoarele documente medicale:

    a) examen coproparazitologic al copilului, rezultat negativ;

    b) exudat faringian al copilului, rezultat negativ.

    Pe întreg parcursul anului şcolar, în situaţia eliberării unor locuri la creşă, în funcţie de punctaj şi numărul de ordine al dosarului, părinţii vor fi contactaţi în vederea ocupării locurilor libere. Informații suplimentare se pot solicita la adresa de e-mail a Centrului Creșe: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.