Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Județele României în pandemie: Unde s-a prăbușit economia și unde a rezistat

Cele mai recente date ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) relevă modul inegal în care pandemia a afectat județele țării, din punct de vedere economic, titrează Economica. Printre cele mai afectate județe se numără și Satu Mare.

Contracția națională a Produsului Intern Brut (PIB) a fost de 4,4%, în 2020, comparativ cu 2019. Dar, de exemplu, dacă județul Buzău aproape nu a scăzut (-0,2%, în 2020 față de 2019), învecinata Brăilă a avut o contracție de peste 7,5%. De asemenea, Clujul a scăzut cu doar 1,1%, în vreme ce județe comparabile, cum e Timișul sau Constanța au scăzut cu 5,6%, respectiv 7%. Cele mai mari scăderi le-au înregistrat Argeș (-9,3%), Dâmbovița, Satu Mare și Teleorman, cu câte 8%.

Analiștii economici consultați de Economedia spun că diferențele de evoluție țin de structura economică a fiecărui județ. Prin urmare, un județ cum e Constanța, unde turismul și comerțul internațional dețin o pondere însemnată în activitatea economică, era firesc să scadă puternic, într-un an marcat de scăderea ambelor sectoare. La fel, Argeșul, a cărui economie e dependentă de construcția de mașini, și ea afectată grav de consecințele pandemiei. În schimb, un județ cum e Clujul, unde IT-ul și construcțiile dețin cote semnificative din economie, a fost mai puțin afectat.

CNSP a publicat și estimările evoluțiilor economice până în 2024, inclusiv. Potrivit acestora, urmează patru ani de creștere la nivel național, cu un ritm mediu anual de 4,7 procente. La nivel de județe, Brăila, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu Mare se numără printre județele cu cele mai modeste creșteri prognozate, în vreme ce Buzăul, Galațiul sau Clujul vor fi printre județele cu cele mai bune performanțe.

În urma acestor creșteri, la nivelul anului 2024, economia României va ajunge la 1403,8 de miliarde de lei, în prețuri curente, față de 1040,8, în 2020.

Sursa: Economica

Un comentariu

  1. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Dacă diaspora cu banii mulți trimiși ne salvează economia atunci de ce județul nostru are contracție mai mare a economiei decât media țării? Și de ce creșterea prognozată de acum încolo 4 ani încoace va fi mai mică decât cea pe țară?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.