Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sătmăreanul Daniel David, rectorul UBB, inclus în Top 100 manageri de succes din România în 2020

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, a fost recent inclus în clasamentul Top 100 manageri din România realizat de revista Capital, informează ubbcluj.ro.

Așa cum arată autorii topului, trecerea eficientă prin pandemie a unei comunități academice de aproape 55.000 de oameni distribuiți în 8 județe și 11 orașe, cu protejarea adecvată într-o pandemie a sănătății membrilor comunității, asigurarea veniturilor și derularea la un nivel adecvat de calitate a activităților academice pentru a nu afecta parcursul de viață al studenților au stat la baza acestei decizii. În plus, dezvoltările inovative ale universității în această perioadă (ex. noua psihopedagogie universitară cu introducerea realității virtuale/augmentate – UBB-EON-XR Center; organizarea UBB în Școli academice; noul Centru de Industrii Creative, etc.) și poziționarea pe prima poziție în țară conform rankingurilor internaționale (sintetizate în Metarankingul Universitar-2020) au consolidat opțiunea de includere a rectorului UBB în Top 100 manageri de succes din România.

„UBB este un reper academic în țară și pe alocuri și în străinătate, bucurându-se de multe premii și onoruri academice. Sincer spus, nu am fost conștient că este analizată în țară și în zona managementului profesionist, deși, reprezentând o comunitate de aproape 55.000 de oameni și fiind unul din angajatorii principali în Cluj-Napoca/Transilvania, este absolut normal să se întâmple asta. Așadar, este excelent că UBB a atras și atenția mediului socio-economic, nu doar ca un partener academic posibil, dar și ca potențial model de management. Direct spus, eu încerc un management inovativ – ca sinteză între un model academic tradițional de „Rector Magnificus” și cel modern de „President-CEO” -, dar mereu academic, așa cum stă bine universității noastre, și mă bucur că reușim. În final aș mai adăuga doar că un bun manager trebuie să aibă și o echipă bună – în opinia mea, managerul trebuie să dea viziunea și strategia, tactica/tehnica făcându-se împreună cu echipa -, iar la UBB reușita managerială este una de echipă, alături de prorectorii și decanii selectați de rector, cu implicarea consiliilor/comisiilor și structurilor administrative din UBB și cu suportul constant al Senatului UBB”, afirmă prof. univ. dr. Daniel David.

Prof. univ. dr. Daniel David a fost ales în luna martie 2020 în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu Programul de management ProUBB+ / UBB – Universitate de clasă mondială (world-class) prin încredere și deschidere (https://danieldavid.ro/wp-content/uploads/2020/01/Daniel-David-Programul-ProUBBFinal.pdf), care a obținut peste 70% dintre voturile exprimate.

Sursa: ubbcluj.ro

 

2 comentarii

  1. Xpert68 Răspunde

    David ăsta numai are carte de identitate de sătmar de mult, nici nu știu de ce mi e băgat atâta în seamă când el a uitat de mult Sătmarul!!!!!!!!!!!!1

    • 🤔🤔🤔 Răspunde

      Și tu rămâi tot român chiar dacă sezonier sau când e cazul te duci să culegi sparanghel pentru tante Merkel. 🤔😱😲

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.