Ultima actualizare: azi, 19:32

Locale

Start la curățenie în județul Satu Mare cu implicarea autorităților locale și a asistaților social

În cadrul Colegiului Prefectural din luna aprilie, prefectul a propus demararea la nivelul întregului județ a unei acțiuni de identificare și salubrizare a locurilor afectate de depozitări necontrolate a deșeurilor, cu implicarea autorităților locale și a beneficiarilor de ajutor social în activitatea de curățenie.

Odată adoptată de către forul consultativ o hotărâre în acest sens, prefectul a dispus informarea primăriilor despre această activitate și stabilirea unui program de lucru  care să implice beneficiarii de venit minim garantat (ajutor social) apți de lucru, în îndeplinirea programului de muncă în folosul comunității la care sunt obligați în schimbul prestației sociale încasate. Pentru obținerea unor rezultate bune, prefectul a implicat în coordonarea acestei acțiuni  Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu și Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială.

Prin Ordinul 188/17.05.2021 prefectul Altfatter Tamas a dispus constituirea comisiei mixte pentru organizarea activităţii de verificare și monitorizare a desfășurării activităților de curățenie pe raza unităților administrativ-teritoriale de pe cuprinsul județului Satu Mare în perioada 17.05.-01.06.2021.

Au fost demarate verificările în teren a activităților de salubrizare la nivelul unităților administrativ-teritoriale derulate de primării. În cursul acestei zile, comisia a verificat activitățile de curățenie programate astăzi în comunele Turț, Orașu Nou, Certeze și Racșa în cadrul cărora au fost implicate aproape 20 de persoane. Activitățile vor continua până la data de 01 iunie 2021 în tot județul iar până la data de 5 iunie 2021 se va pregăti un raport-bilanț care va fi prezentat cu ocazia Zilei Mediului.

În baza prevederilor Legii nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat,  persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul minim garantat vor efectua lunar, cel mult 72 de ore, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii.

Acțiunea demarată de Instituția Prefectului are și scopul de a verifica modul în care primăriile din județul Satu Mare au întocmit un plan de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă pe care beneficiarii de ajutor social trebuie să le presteze, respectiv dacă și sub ce formă țin evidența efectuării acestor ore, obligații prevăzute de Legea venitului minim garantat.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

5 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Peste tot în județ, urgent, scoateti toți, dar absolut toti asistații sociali la muncă. Toată zoua nu fac nimic, sunt țepeni de beți peste tot și cersesc !!!

  2. Nha Răspunde

    Exact , si cu ei impreuna si pe politistii locali si alti functionari publici.care ard gazul de pomana !

  3. Jan Răspunde

    Puneți țâganii la lucru futăi soarele să-i fută că tătă ziua cerșesc și stau cu burta la soare, comit abateri și infracțiuni la tot pasul pe care-l fac. Statul urgent să retragă ajutoarele pe care le dă acestor putori și să-i pună la muncă. Mulți dintre ei sunt apți de muncă !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.