Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Clinicile Sf. Anton din Satu Mare, în zi de sărbătoare! Celebrează ziua sfântului-protector

Clinicile Sf. Anton din municipiul Satu Mare celebrează, astăzi, ziua sfântului Anton, sărbătoare care este recunoscută în întreaga lume. Strălucitul model de sfințenie creștinească este protectorul centrelor medicale din municipiul Satu Mare care îi poartă numele, iar astăzi, alături de toți catolicii din lume, reprezentanții clinicilor Sf. Anton sărbătoresc ziua fratelui din Ordinul franciscan.

„Sfântul Anton de Padova, ocrotitorul Centrului de rezidență și al nostru, al tuturor, să ne binecuvânteze, să ne lumineze și să ne îmbrățișeze în rugăciunile sale. Sfinte Antoane, roaga-te pentru noi!!! La mulți ani, Anton și Antonia!!!”, a transmis Cosmin Rațiu, proprietarul Clinicilor Sf. Anton pe pagina sa de Facebook.

Clinicile Sf. Anton din municipiul Satu Mare sunt recunoscute datorită medicilor profesioniști care profesează acolo, dar și datorită proprietarilor acestora, soții Rațiu, care sunt devotați atât meseriei lor de medici, cât și clinicilor pe care le dețin. O noutate a lanțului medical Sf. Anton din municipiu este Centrul de vârstnici cu același nume în cadrul căruia seniorii au parte de activități zilnice și specifice anotimpului, dar și de respect din partea personalului.

Biserica catolică celebrează anual în 13 iunie comemorarea liturgică a Sfântului Anton de Padova, frate din Ordinul franciscan al minorilor conventuali, preot și învățător al Bisericii (1195-1231).

Toată lumea îl cunoaște pe Sfântul Anton și vorbește de binefacerile ce el le împarte tuturor acelora care aleargă la dânsul. Recunoaște, de asemenea, că puterea acestui sfânt întrece adesea așteptările evlavioșilor care își pun încrederea în el. Faima de Făcător de minuni ce o avea, încă trăind pe pământ, i se cuvine și azi, și creștinătatea toată i-o acordă cu bucurie. Bisericile zidite în cinstea lui sunt nenumărate; altarele închinate amintirii lui se găsesc atât în catedralele mărețe ale orașelor cât și în modestele bisericuțe de la sate. Icoana lui, prezentă în casele creștine, străjuiește de la loc de cinste fericirea familiilor, putem zice, pe întreg cuprinsul pământului.

Sfântul Anton este sfântul universal, și această popularitate i-a adus-o tocmai faima minunilor sale.

Un comentariu

  1. Un om Răspunde

    DOAMNE CAT FARISEISM !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.