Ultima actualizare: azi, 08:03

Alexandru Robert Zob
Locale

Senatorul USR PLUS Alexandru Robert Zob cere o legislaţie clară pentru IMM-uri

În ședința de plen de azi din Senat, senatorul USR PLUS de Satu Mare, Alexandru Robert Zob, a luat cuvântul pentru a atrage atenția colegilor asupra unui subiect foarte important: Întreprinderile Mici și Mijlocii. Potrivit unei analize recente a Comisiei Europene, valabilă la nivelul anului 2018, România are aproape 500.000 de IMM-uri, mai exact, circa 99,7% din totalul firmelor din economie.

Redăm în continuare declarația integrală a senatorului:

”Vorbim des despre antreprenori, despre afacerile mici și mijlocii și despre sprijinul pe care noi, în calitatea noastră de demnitari ar trebui să îl oferim. Cunoaștem cu toții micile afaceri: de regulă sunt înființate și crescute de familii, dornice să construiască ceva aici, acasă în țara lor. În majoritatea societăților, pătura de mijloc este formată din micile afaceri, iar România nu face excepție, cu toate că rămânem departe de nivelul european. Având în vedere acest lucru, stau și mă întreb dacă ne-am îndreptat suficient de mult atenția înspre ei. Ține de noi să le oferim pârghiile necesare pentru a reuși să își dezvolte afacerile și pentru a le face să prospere. Astfel, la final cei mai câștigați vom fi tot noi. Românii noștri nu vor mai pleca în străinătate, economia pe plan local și național va fi mult îmbunătățită iar deficitul forței de
muncă va fi diminuat considerabil. În prezent, antreprenorii din România se lovesc de prea multe blocaje birocratice și legislative. Întreprinderile Mici și Mijlocii se găsesc vulnerabile unei legislații care de multe ori este incertă, punându-i astfel în dificultate dar și într-o postură de inferioritate.
Știm că în acest moment un sprijin esențial pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este cel financiar, însă nu trebuie să uităm că nevoile lor sunt și mai mari de atât. Antreprenorii trebuie protejați de posibilele abuzuri venite din diferite părți. Uneori, chiar angajații sunt cei care caută diverse tertipuri pentru a-și păcăli angajatorii sau chiar legea, iar cei care ies în pierdere sunt tot antreprenorii. Relația angajat-angajator ar trebui să se bazeze pe respect și încredere. Încrederea că indiferent de situație, drepturile și obligațiile deopotrivă vor fi respectate, iar îndeplinirea atribuțiilor reprezintă o prioritate.
Avem nevoie pentru ei de o legislație concretă și specifică care să nu lase loc de interpretări și care să apere drepturile și obligațiile atât ale angajaților, cât și ale angajatorilor. În loc să ne agităm pentru legi care să ne favorizeze pe noi, obicei practicat de colegi de-ai noștri mai vechi, haideți să ne punem să căutăm soluții. IMM-urile sunt unul dintre principalele motoare ale economiei, și este de obligația noastră să ne asigurăm că acestea dau cel mai bun randament posibil!”, a declarat senatorul USR PLUS de Satu Mare, Alexandru Robert Zob.

2 comentarii

  1. Satu Mare Răspunde

    A apărut și senatorul melcilor,până acuma nu i-a auzit/vazut nimeni voce și talentul!!!?

  2. Satmareanul Răspunde

    Ursuletii s-au trezit, buna dimineata !!!

    Vai frumusetea lui mama si tata, cine te-a trezit ? … Panait nu iti da pace … si te impinge din spate sa nu ramai pe dinafara … adica oricum sunteti pe dinafara amandoi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.