Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

Îngrijorător! 70 de minore au născut, anul trecut, la Satu Mare. 26 dintre ele, între 13 și 14 ani

Un număr de 70 de minore au născut, în anul 2020, în județul Satu Mare, arată statistica celor de la Direcţia Generală De Asistenţă Socială Şi Protecţia Copilului. Mai mult de jumătate dintre ele, respectiv 50 dintre minore sunt cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, iar 26 sunt cu vârsta cuprinsă între 13 și 14 ani. 

Sunt cazuri de minore care se află în grija familiilor, o parte din ele, ajungând ulterior, înainte sau după ce au născut, în grija Direcţiei Generale De Asistenţă Socială Şi Protecţia Copilului din cauza lipsei de susținere din partea familiei.

„Vorbim de 70 de cazuri din familie care ajung în atenția noastră, mame pentru care trebuie să luăm o măsură, să intervenim. Ajung la spital în momentul în care trebuie să nască, este minoră, iar spitalul, conform legislației, sesizează DGASPC, și atunci putem să vedem dacă există o susținere din partea părinților, din partea bunicilor, din partea rudelor, și dacă își asumă că susține mama în creșterea copilului, rămâne în familie sub monitorizare. Dacă nu, cum sunt celelalte cazuri, trebuie să stabilim o măsură de protecție pentru mama însărcintată, și avem centru maternal.

Dacă nu au sprijin, sunt ajutate să își crească copilul în centrul maternal. La 13-14 ani încă urmează o formă de învățământ, le ajutăm să își termine școala și, ulterior, sunt sprijinite ca să nu își abandoneze copilul. Dacă chiar nu se poate și nu există dorință, stabilim o măsură de protecție și pentru mamă, și pentru copil”, a declarat Mariana Dragoș, directoarea DGASPC, în cadrul emisiunii PortalSM LIVE

Sesizări la Telefonul Copilului – 0261 983

Persoanele care au o suspiciune de abuz asupra unui copil într-o familie, pot să apeleze oricând Telefonul Copilului, unde pot face o sesizare, inclusiv sub anonimat. 

„De ani de zile, în România funcționează telefonul copilului. În județul Satu Mare, acest telefon este funcțional non-stop. 0261 983 este telefonul copilului, unde oricine poate să sesizeze și noi suntem obligați să analizăm situația, să facem o anchetă, o evaluare inițială, și să spunem: da, se confirmă sau nu se confirmă orice suspiciune. Este un telefon gratuit, permanent”, a spus directoarea DGASPC, Mariana Dragoș.

Emisiunea integrală:

Citește și:

10 comentarii

  1. Uzu Răspunde

    Dragi concetățeni acuma să fiți mândri……..

    • castrare si sterilizare Răspunde

      da si mai dati-le si premiu cate o mie de lei, careva plm de deputat a venit si cu ideea aia

  2. Mido Răspunde

    Țigănimea invadează!

  3. cazma Răspunde

    Ăsta e sexism trebuie lege să nască și băieți să fie egalitate

  4. Lol Răspunde

    Dar nu cumva sa băgați ore de educație sexuală în școli…

  5. jhgjhg Răspunde

    De ce ingrijorator? Asa vb de parca au fost violate. Problema e ca si daca se introduce educatia sexuala in scoli, astea care fac copii inainte de termen, nu frecventeaza scolile. Mai bine ar stimula cu ceva bani : daca te sterilizezi primesti 100 lei. Cine accepta suma, e clar ca nu are scoala si probabil are pene

    • H&R Răspunde

      De acord cu tine jhgjhg, chiar asta am vrut sa mentionez. Dar stai ca vine acum lg bt q + si vezi cum o sa nasca si baietasii. Oricum de armata sau de orice lucru bun nu sunt bune macar asta sa faca.

      • jhgjhg Răspunde

        Am vazut cand o venit in Spania intr-o zi LGBTMXP aia si au fugit cu tocurile in maini cand au aparut extremistii

  6. blonda Răspunde

    Blonda Oana-roxana P din negresti a plecat la cluj sa strice o familie cu copii

  7. Hitler Răspunde

    Se fut tiganii si gaborii :))) gaborii deja au nevasta de la 14-15 ani :))) normal ca raman gravide

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.