Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Intervenţii estetice la Clinica Korall. Un renumit medic face injectări cu botox şi acid hialuronic

Clinica Korall din Satu Mare a început colaborarea cu un medic specialist în chirurgie plastică renumit în toată Transilvania şi cu o bogată experienţă internaţională. Dr. Mihai Aşchilian efectuează la Clinica din Satu Mare mai multe intervenţii precum ajustări estetice, de tipul injectare cu botox, acid hialuronic, radiesse, sau mici intervenţii operatorii însemnând chisturi, excizii, unghii încarnate, operaţii care se pretează în cabinetul din clinică.

Medicul specialist efectuează aici şi mici proceduri estetice precum blefaroplastie (pleoape căzute) sau otoplastie (corecura lobului urechii),injectare cu grăsime proprie, lifting de buză.

Sătmărenii au acum ocazia să îşi efectueze acasă anumite intervenţii, nu mai este nevoie de deplasarea la Cluj.

Intervenții estetice, însă nu cu orice preţ

“Personal consider că toate intervenţiile de natură estetică sunt făcute să aducă o îmbunătăţire a aspectului fizic. În momentul în care devin vizibile, prea vizibile, ele deja ies din sfera esteticului, adică esteticul în viziunea mea e să arăţi bine dar fără să ştiu ce ţi-ai făcut. Dacă se vede deja că ţi-ai făcut ceva, nu mai e estetic, e exagerare. Trebuie să ştii să simţi pacientul, să vezi dacă el are alte aşteptări pentru că toţi, teoretic, la nivel declarativ, vin că vor să arate cât mai naturali, dar îţi arată o poză şi te sperii cu ce aspect natural vor să-ți arate” a spus dr. Mihai Aşchilian.

Dincolo de aspectul fizic, micile intervenţii estetice sunt foarte importante pentru psihicul unor persoane.

El admite faptul că multe persoane tind să exagereze cu operaţiile estetice din cauza modelelor care sunt promovate la televizor şi pe reţelele sociale, motiv pentru care prima întâlnire cu el este mai degrabă una de consiliere.

Medicul îşi face o idee despre ce doreşte pacientul, după care îi dă o perioadă de gândire, să reflecte dacă într-adevăr doreşte să îşi facă intervenţia.

Dr. Mihai Așchilian a reuşit să se păstreze pe linia medicală, adică să rămână medic şi să nu privească pacientul cu ochii unui businessman.

“Recomandarea o fac din punct de vedere medical, nu din punct de vedere financiar. Sunt foarte mândru de chestia asta. Dacă eu consder că pacientul nu necesită procedura respectivă nu i-o fac, chiar cu riscul de a-l pierde”, a spus acesta.

Cine este dr. Mihai Aşchilian

Cu multiple stagii în Europa de Vest şi Statele Unite, Dr. Mihai Aşchilian nu este doar un chirurg plastician foarte bine instruit, ci şi un specialist cu un simţ acut al esteticii, pentru care intervenţiile impecabile din punct de vedere medical sunt o practică de zi cu zi.

Crede că pacienţii trebuie trataţi cu responsabilitate şi atenţie, de la prima consultaţie până la refacerea completă, şi că operaţiile estetice le deschid calea spre recâştigarea încrederii şi a frumuseţii dorite. În chirurgia plastică nu este loc de iluzii, de aceea, înţelegerea nevoilor celor care îi cer ajutorul este crucială, pentru că de aceasta depinde succesul unei operaţii. Indiferent de caz, Dr. Aşchilian îşi ascultă pacienţii şi le face recomandările necesare, fără să-i fie teamă să-şi exprime cu sinceritate opiniile, atunci când necesitatea unei operații nu este stringentă, iar aşteptările nerealiste.

Stagii profesionale în cele mai importante clinici din Europa

În urma unui accident grav, suportat în copilărie, Dr. Aşchilian a dezvoltat pasiunea pentru medicină, care l-a determinat să urmeze Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, iar mai târziu l-a propulsat între colaboratorii Asociaţiei Olandeze de Chirurgie Facială Plastică şi Reconstructivă (DAFPRS). Din cei 648 de candidaţi din toată lumea care au concurat pentru titulatura de fellow a asociaţiei, Dr. Mihai Aşchilian a fost selectat al cincilea. Această titulatură i-a oferit oportunitatea de a opera cu unii dintre cei mai apreciați chirurgi esteticieni la nivel european.

Mihai Așchilian a fost șeful Departamentului de Chirurgie Plastică din cadrul Clinicii de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială nr. 1 din Cluj-Napoca, iar din 2015 activează doar în mediul privat.

***

Clinica Korall are 18 specialități medicale în ambulatoriul de specialitate, iar ca dotare tot ce este necesar pentru un diagnostic corect și rapid: în imagistică și laborator de analize hematologice, biochimice, serologice, imunologice, virusologice etc.

În cadrul clinicii se pot efectua și examinări pentru medicina muncii și se află și o farmacie complexă.

Contact

Clinica Korall
Satu Mare
P-ta Eroii Revolutiei nr. 22

Tel: 0361-412.037 / 0361- 800.820
Mobil: 0771-630034
Fax: 0361-882281
E-mail: [email protected][email protected]

12 comentarii

  1. mae Răspunde

    mai bine teai lasa de prostii munca ta este o sfida ptr natura ,,,fa altceva mai folositor

  2. Satmarean Răspunde

    Du-te măi și fă ceva folositor nu veni prostii din astea !!!

  3. Atti Răspunde

    Ma ajutați și pe mine cu o piscina!!??

  4. satu mare Răspunde

    Săriți caprelor că se aglomerează și rămâneți fara plastic!:)

  5. unu Răspunde

    incet incet medicina asta va insemna botox si fotox , ca asta vor fetele in ziua de astazi buze umflate , cand eram boxer la vointa nu au venit ca le umflam buza din 2miscari.

  6. suciu+emil Răspunde

    Un medic bun este supraaglomerat in localitatea unde are activitatea de baza nu are timp sa bantuie prin alte judete

    • ... Răspunde

      @suciu+emil. Observație pertinentă. Ca să nu mai vorbim de faptul că la ce spații ori dotări are clinica în acest sens nu știu ce mare fâs poate face pe plan local. Ceva asemănător a vrut să facă spitalul județean cu chirurgia pe cord acum niște ani cu specialiști aduși inclusiv din Ungaria. Dar mare minune, după puțini ani tot proiectul a fost abandonat și aparatura donată la Oradea. Noi stăm foarte bine la bolnavi cardiaci, nu? Parcă suntem fruntași pe țară! Deci nu ne trebuie???

  7. Adela Răspunde

    Am fost pacientă la acest pitiponk , are niște preturi astronomice și mi-a bușit fața .Vai de capul meu fac doar video -chat acum.

  8. Viorel Răspunde

    Lucrurile nu stau chiar așa. .Vine din Cluj, de ce ? Sa facă injectari? Vai de mine? Un reputat medic chirurg estetician vine din Cluj pentru așa ceva? Sau ca acolo acolo nu prea e căutat? A fost prin străinătăți, așa si ce?Ce a făcut acolo?A operat ceva? A fost simplu privitor, doar nu credeți ca a pus mâna pe bisturiu. Un medic bun este căutat de pacienți Așa cum scria cineva mai sus.. Sa ne spună clinica Koral câte articole a scris si publicat acest reputat medic chirurg estetician.Cum a ajuns chirurg plastician din rezident de chirurgie vasculara! Nu înțeleg cum “Clinicile” din Satu Mare aduc medici si din Ungaria, mari specialiști din Fehergyarmat, de exemplu, si ei își desfășoară activitatea nestingheriti. Au chitanțiere, au aprobarea Colegiului Medicilor Satu Mare? E Tatra lui papura-vodă. Dacă te duci de exemplu in Franța , stat European ca si Ungaria de exemplu, primul lucru îți cere sa Cunoști limba. Nici nu se pune problema sa îți dea Colegiul Medicilor de acolo drept de liberă practică dacă nu Cunoști limba. Asta o face si Germania , si orice țara vest-europeană . Apoi ai de trecut niște interviuri si de depus niște dosare.SA NE SPUNĂ DE EXEMPLU COLEGIUL MEDICILOR DIN SATU MARE CATI MEDICI DIN ROMÂNIA AU CABINETE DESCHISE IN UNGARIA SI ACEȘTI SA NU CUNOASCĂ LIMBA MAGHIARA! Asa din curiozitate! Hello AUTORITĂȚI ALE STATULUI ROMAN CE FACEȚI?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.