Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

O sătmăreancă a agresat un bărbat în gara din Oradea. I-a furat telefonul și banii

Duminică, 18 iulie, în jurul orei 02.00, polițiștii Postului de Poliție T. F. Oradea din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Oradea că, în jurul orei 01.00,  în timp ce se afla într-un loc mai retras din zona Stației C.F.R. Oradea, a fost agresat de o femeie și un bărbat, care l-au deposedat de un telefon mobil și de 800 de lei, pe care le avea într-un bagaj.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii T.F. orădeni au identificat cu operativitate persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind o tânără de 23 de ani, din comuna Păulești, județul Satu Mare și un bărbat de 25 de ani, din comuna Curtuișeni, județul Bihor, acestea fiind depistate în imediata apropiere a locului faptei.

Polițiștii au recuperat de la aceștia 690 de lei din banii sustrași, precum și telefonul mobil. În urma agresiunii, bărbatul de 43 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 5 zile de îngrijiri medicale.

În urma administrării probatoriului în cauză, tot duminică, 18 iulie a.c., polițiștii T.F. orădeni i-au reținut pe cei doi pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Aceștia au fost prezentați unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru 30 de zile.

Polițiștii Postului de Poliție T. F. Oradea din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Sursa: IPJ Bihor

 

 

 

Un comentariu

  1. Nicusor Răspunde

    Plin de tigani pe trenul Satu Mare – Oradea….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.