Ultima actualizare: azi, 09:16

Locale

VIDEO. Deputatul Radu Panait a prezentat echipa câștigătoare a USR PLUS Satu Mare

Azi, 2 iulie, la sediul filialei USR PLUS Satu Mare a avut loc o conferință de presă la care au participat deputatul și președintele Biroului Județean USR PLUS Satu Mare, Radu Panait, președintele Biroului Local USR PLUS Satu Mare, Diana Molnar-Creț, senatorul Robert Zob și alți membri ai Biroului Local, respectiv Județean.

,,Am reușit să extindem USR in județ iar această provocare rămâne valabilă și de acum încolo. Îmi doresc să atragem de partea noastră oameni harnici care isi doresc cu adevărat sa schimbe ceva în societate și care sunt determinați să lupte pentru un Satu Mare mai bun, mai prosper si cosmopolit. Întotdeauna am fost omul care a mizat pe harnicie, meritocrație și profesionalism, iar aceste criterii vor sta mereu la baza filialelor USR PLUS. În asta cred, si nu exista nimic care sa ma abata de la aceasta idee, aviz celor care cred ca pot intra in USR pentru interese personale.

Continui mandatul de președinte al biroului județean conștient de responsabilitatea pe care o am. Suntem pregătiți pentru maratonul de alegeri din 2024 pentru că fără voturi, nu vom avea niciodată puterea sa facem lucrurile de care are nevoie comunitatea noastră. Nu va fi ușor, însă fără acest pas, ideile ambițioase pe care noi le propunem nu au sa devină realitate.

Reforma județului Satu Mare și reforma României vor reprezenta mereu priorități pentru că sunt convins că ne dorim cu toții aceleași lucruri: servicii medicale la standarde europene, un sistem de învățământ cât mai modern și un oraș cosmopolit, în care să îți facă plăcere să trăiești și să-ți chemi cunoscuții să-l viziteze. Urmează ani grei pentru noi, ani de muncă și sacrificii personale care sunt convins ca vor da rezultate în anul alegerilor 2024.

În această săptămână s-a încheiat și această sesiune parlamentară. Vreau ca cei care ne urmaresc să știe că munca noastră nu se oprește aici. ”Vacanță parlamentară” nu înseamnă concediu, ci mai multă muncă la proiectele importante pentru sătmăreni. Vom lua din nou județul la pas așa cum am făcut-o și în trecut deoarece noi suntem mereu in contact cu oamenii.

Despre această sesiune parlamentară vă pot spune că a fost o experiență nouă în care am învățat multe lucruri. Am avut parte de mici victorii de care ne-am bucurat din plin, una dintre ele fiind proiectul depus de mine și colegul meu, senatorul Robert Zob, proiectul de lege care prevede ca persoanele care suferă de un handicap ireversibil să primească certificatele de handicap pe o perioadă nedeterminată. Chiar luni proiectul a fost votat și adoptat de Senat, iar acum mai are de parcurs procesul prin din camera deputatilor. În parlament totul se face greu, pentru ca asa functioneaza democratia.

Încă suntem un grup mic, comparativ cu celelalte partide, însă chiar dacă suntem un grup mic, am reușit să facem lucruri minunate, de aceea vreau să îi invit pe toți cei care ne urmăresc, oameni harnici, care pot și care vor să facă parte din curentul generației noastre, să vină alături de noi, doar împreună putem face lucruri minunate”, a declarat deputatul Radu Panait.

Senatorul Robert Zob a punctat parcursul acestei sesiuni parlamentare, care tocmai s-a încheiat.

,,Ne aflăm și la final de sesiune parlamentară însă așa cum au precizat și colegii mei, munca noastră nu se oprește. În această sesiune am depus mai multe proiecte legislative alături de colegul meu Radu, unele au fost depuse în timp ce altele sunt în așteptare la strâns de semnături. Noi ne-am asumat o Românie a reformelor și consider că acest lucru s-a văzut suficient de bine în aceste 6 luni de guvernare. Am militat pentru transparentizare, pentru înlăturarea birocrației, pentru meritocrație în instituțiile publice și multe măsuri au fost luate. Suntem conștienți că așteptările oamenilor de acasă sunt mari, însă e nevoie de multă răbdare. Nu putem în câteva luni, nici măcar într-un an să schimbăm tot ce merge rău în țara noastră însă important este că lucrurile nu stau pe loc, măsuri au fost luate iar noi continuăm. Când vorbesc despre schimbări mă refer și la eliminarea pensiilor speciale, la rezolvarea problemelor din justiție și la numărul mare de fonduri atras înspre România. Sunt doar câteva dintre măsurile luate de guvernul PNL – USR PLUS – UDMR și vă asigurăm că lupta nu se termină aici. În ciuda încercărilor opoziției de a ne da la o parte am demonstrat că suntem o forță politică puternică, determinată și legată. Nu ne temem de ei, suntem pregătiți pentru alte moțiuni pe viitor, deoarece fiecare moțiune depusă de ei a arătat un singur lucru: că noi ne facem treaba bine”, a declarat Robert Zob.

Componenta noului Birou Local a fost prezentată de actualul președinte, Diana Molnar-Creț. ”Funcția de președinte al filialei municipale mă onorează și mă responsabilizează. Despre noul birou local vă pot spune că este format din oameni profesioniști, oameni pe care i-ați mai văzut în celelalte campanii electorale de până acum, și nu numai. Îi am alături în calitate de vicepreședinți pe Radu, Ligia Golban și Sinai Anamaria.

Împreună de ei, de membrii biroului dar și de ceilalți membri ai filialei am inițiat proiecte, am condus campanii și am stat de vorbă cu sătmărenii. Sunt oameni activi în comunitatea sătmăreană, ba chiar câțiva dintre ei sunt și consilieri locali, cum de altfel sunt și eu. Nu vrem să ne lansăm în promisiuni deșarte însă îi putem asigura pe sătmăreni de un lucru: pe noi nu ne vor vedea doar în campanii. Ușile biroului nostru vor fi mereu deschise pentru ei deoarece știm că doar împreună vom putea schimba imaginea comunității în felul în care cu toții ne dorim.

Celor care vor să facă parte din schimbare le transmitem că îi așteptăm cu mare drag să ni se alăture. În USR PLUS Satu Mare mereu va fi loc de oameni cu viziune, ambițioși și harnici”, a declarat aceasta.

 

18 comentarii

  1. Beny Kira Răspunde

    Paiat, deputatul ZERO!

  2. Mulcuțan Răspunde

    O adunătură de ratați!

  3. john Răspunde

    Subprefecta zici ca doarme tot timpul, e pe narcotice?

  4. Adi Răspunde

    Să vă f….t în guriță de hoți și mincinoși .

    • Kuka Răspunde

      Pe tarfa de ma-ta!

      • Codruta Răspunde

        Panait ăla zici că este avorton ,făcut din laba, iar tu kuka ești IT-ul de la el ,care i-o sugw și rămâne însărcinat. La naștere te asistă mâta și vecina de la lV .Naibii de drogați .

        • Kuka Răspunde

          Codruta tarfuta produs al unui incest dintre un popa ortodox siun poponar pesedist, indraznesti sa spurci cu vorbele tale?

  5. satmarean Răspunde

    O echipa de doi bani, in frunte cu Panait, cel ce sterge sau blocheaza pe oricine pe facebook, daca are o opinie contrara cu el. Rusine, domnule deputat!

    • Kuka Răspunde

      Iudemereul este cel mai bun partid, dupa parerea ta, pe care noi facem ok!

        • ... Răspunde

          Kaiser und König. Foarte “frumos” te caracterizezi. Dacă e să fie tu trebuie să știi cel mai bine ce te poate pielea. Dar dacă ești virulent și agresiv nu înseamnă că ai și dreptate. Doar că ești prost crescut. Să știi că puțin îmi pasă dacă mă înjuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.