Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Elevii și studenții trebuie să poarte la ore măști de uz medical. Cele textile nu mai sunt permise

Măștile textile vor fi interzise în școli și universități, a anunțat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Elevii și studenții trebuie să poate la cursuri doar măști de protecție de uz medical.

Obligativitatea purtării măștii se menține la școală în spațiile închise, a anunțat Mihăilă. În spațiile deschise, masca nu va fi obligatorie, cu excepția ceremoniei de deschidere a noului an școlar, unde nu se va putea menține distanțarea fizică.

„Activitatea sportivă se poate desfășura preferabil în spații exterioare. În cazul în care condițiile meteo nu permit acest lucru, se pot desfășura în interior până la incidența de 2 la mie, fără mască de protecție”, a spus ministrul.

De asemenea, elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, precum și studenții trebuie să folosească măști de uz medical. Nu se va mai mai permite utilizarea măștilor textile.

„Avem în vedere menținerea acestor măsuri deoarece cifrele privind severitatea infecției la copii sunt îngrijorătoare atât la nivel internațional, cât și la nivel național”, a spus Mihăilă.

Sursa: Digi24

19 comentarii

  1. Sorin Răspunde

    Mihaila,Arafat si Catu ar trebui sa plece naibii din tara asta si sa ne lase sa traim normal , noi si copiii nostri .Fetita mea de cand cu masca are tot felul de rinite, sinuzite,respira greu..sa si-o puna ei pe cap idiotii.Au distrus tara,ne-au invrajbit,au distrus invatamantul,ne-au bagat in datorii,au scumpit tot,ne omoara cu seruri,oare pana cand m-ai rabda lumea?

    • @Sorin Răspunde

      Sunt si cazuri de intoleranta a mastii, imi pare rau pt. fetita ta si cred ca ar putea obtine o scutire de la medic daca este adevarat ce spui. In rest tot ce spui ne arata ca esti un pesedist frustrat.

      • @@Sorin Răspunde

        Iar despre tine ne pare rau sa spun dar esti un hastaghisti userist neomarxist. Pe tine nu te afecteaza aceste aspecte pentru ca nu ai copiii, nu ai tata, nu ai mama, nu ai Dumnezeu. Dumnezeu este ce dicteaza noua ta oranduire. Apoi cine nu rezista inseamna ca nu e vrednic de ea? Asa se manifesta selectia darwinista?

    • @Sorin Răspunde

      Invata-ti copila să se spele corect pe dinti si cumpara-i o apa de gura de calitate! Din cauza dintilor stricati are probleme!
      Sunt foarte multi medici care poarta masca FFP2 cate 10-12 ore zilnic si nu au probleme de sanatate din cauza mastii!
      Dar au si pacienti care nu stiu de igiena orala, care au tot felul de probleme respiratorii “din cauza” mastii, dar macar n-au luat virusul!
      Fa un bine umanitatii si atarna-te de vreo grinda!

    • R&H Răspunde

      Daca ai fi bine informat, ai sti ca masca protejeaza de rinite, NU provoaca asta, si eu sunt alergic si am purtat masca inainte de pandemie.
      Dar sunt persoane care sunt anti-tot,, antimasca, antivaccin, antisistem, etc, si trebuie sa amestece si politica, incercand sa improaste frustrarea proprie pe altii.

  2. Sorin Răspunde

    Sa va fie rusine celor care m-ati denigrrat pe mine si copilul meu si sa va dea Dumnezeu sa simtiti pe pielea voastra ce simte copilul meu care isi spala dintii mai des ca voi.Sper ca aveti copii.Nu sunt pesedist,penelist,aurist,userist..sunt doar unul din parintii care sufera din cauza prostiei unui guvern criminal si a unor oameni care intr-adevar ar trebui sa se atarne ei de o grinda.,Scrieti doar de dragul de a scrie..FRUSTRATI SUNT CEI CARE NU POT TINE IN EI RAUTATEA CARE II CARACTERIZEAZA SI O VOMITA PE TOTI DIN JUR

  3. comentariu pentru haștaghistul @@Sorin care are ceva cu peria de dinți Răspunde

    @Sorin. Foarte corect. Afirmațiile de haștaghist și restul se refereau la tâmpitul care își bătea joc de tine și nu se referea la tine nicidecum. E ușor să dai sfaturi când tu de fapt habar nu ai. Asta se practică demult pe scară largă. Multă sănătate!
    Cei care spun că trebuie să-i împachetăm în supermăști pe copiii noștri de câțiva ani uită un singur lucru. Să se uite la cifrele referitoare la copiii când e vorba de pandemie și câți s-au îmbolnăvit din cauza frecventării face to face în școală. Decideți derbedeilor peste capul omului de rând dar fără să aveți nici cea mai mică bază științifică ori sanitară! Copiii mici nu au plămânii dezvoltați! Ca să nu spun cum vor învăța săracii copiii un cuvânt și cum se pronunță corect dacă nu văd buzele și mimica! Sunteți niște alarmiști retardați! Lăsați-ne copii să trăiască! Să vă fie rușine! Distrugeți cu bună știință viitoarele generații!

    • ... Răspunde

      Asa deci…

    • @comentariu pentru haștaghistul @@Sorin care are ceva cu peria de dinți Răspunde

      Cum se face ca doar odraslele celor antimasca si antivaxx sunt afectati iar ceilalti copii rezista fara probleme?!?
      Oare nu parintii lor reprezinta problema (fara rezolvare)??

      • ... Răspunde

        Cam esti lovit la cap. Nu sunt antivax dar abordarea ta asa la modul general este jignitoare. Ai jignit un om (nu pe mine) absolut gratuit si degeaba, nici nu-ti trece prin cap sa ceri scuze because consideri ca ai dreptul asta??? Esti nazist pur sange.

  4. zz Răspunde

    Eu zic ca sfarsitul lumii e aroape, citind atatea prostii si rautate intre randuri. Sincer, ma mir ca n-a inceput deja apocalipsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.