Ultima actualizare: azi, 15:41

Locale

FOTO. Dezastrul făcut de boschetarii din Satu Mare. Mizerie şi înjurături

Boschetarii din Satu Mare sunt indiferenţi faţă de măsurile luate de autorităţi împotriva lor. Degeaba agenţii Poliţiei Locale îi ridică zilnic din centru, îi amendează şi îi trimite spre locuinţe aceştia revin imediat. Un astfel de caz s-a petrecut şi sâmbătă, când o gaşcă de boschetari s-a aşezat pe o bancă din centrul oraşului.

Oamenii au început să vorbească cu voce tare, să mănânce seminţe, să arunce pe jos mizerii. Ba mai mult, i-au şi înjurat pe cei care le-au atras atenţia că nu procedează corect.

În luna iulie, polițiștii locali au aplicat 115 amenzi persoanelor care cerșeau ori vagabondau prin zone intens circulate în stare de ebrietate, dormeau pe bănci și pe spațiul verde. Acestea au fost îndrumate la Adăpostul de Noapte (pentru cei care au domiciliul pe raza municipiului Satu Mare), ori spre localitățile de domiciliu.

În evidențele Poliției Locale Satu Mare figurează un număr de 109 cerșetori și/sau persoane fără adăpost. Locațiile cele mai des frecventate de aceste persoane sunt P-ța Libertății, Str Prahovei, Parcare Kaufland, Parc V. Lucaciu, I.C. Brătianu, Str. Decebal, Parc Brândușa, Str. Careiului.

Acțiunile de combatere a cerșetoriei vor continua, anunță Primăria Satu Mare.

9 comentarii

  1. ciprian Răspunde

    Satmarul geme de mizerie, acesti indivizi trebuie adunati si scosi in fiecare zi la munca in grup…atunci nu mai au timp de mizerii

    • ... Răspunde

      … majoritatea, de fapt cred că 99% au scutire de la medic.😜😪
      Încă nu se cunoaște reacția organismului lor la muncă.

  2. Helga Kisz Răspunde

    Politia locala este zero . Cand ii chemi la o reclamatie , vin boi si pleaca vaci . Bani cheltuiti degeaba

  3. apollo Răspunde

    Si cu tine cheltuieste bani degeaba statul…in loc sa-i dai pe medicamente,ii dai pe bautura,deh…ai frustrari multe,in afara de c…t, ura si venin nu produci nimic…

  4. En Răspunde

    Prins la ei si dat un mama de bataie sa se kaka pe el

  5. Alex Răspunde

    Mai de mult se putea folosi pulanul de cauciuc și nu erau reclamații dar avea efect imediat și indelungat

  6. Lelutica Răspunde

    Nevoia ca persoanele defecte să fie împiedicate să aibă urmaşi la fel de defecţi este o cerinţă a raţiunii şi, dacă este sistematic realizată, reprezintă cel mai uman act al umanităţii. Va salva milioane de nefericiţi de la suferinţe nemeritate şi va duce la îmbunătăţirea sănătăţii în general.
    Adolf Hitler

  7. minoritar in satmar Răspunde

    Trebuitu-vo pa gaborko primar. asti-as prietenii lui, numa intrebati-i ce limba vorbesc.

    • Observator obiectiv Răspunde

      Pentru corecta informare majoritatea celor de pe Ostrovului sau parintii lor si-au dus veacul acum 20 de ani la ferma de langa drum care duce către vama Petea. A fost ceva stab care a fost puternic deranjat vizual de colonie si s-a decis mutarea temporara a lor în buricul orasului pana la gasirea unei solutii. Nu prea era unde să fie duși. Rezultatul cunoașteți. Și nu a fost primar ungur pe atunci, nici de departe. Oricum deja asta nu mai contează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.