Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

UNIC. Spectacol de muzică clasică, la cetatea din Ardud! Eugen Doga, prezent la eveniment

Concertul „SIMFONIA IUBIRII – Eugen Doga și muzica lui” ajunge la cetatea din Ardud, județul Satu Mare, duminică, 15 august. Evenimentul se anunță a fi un regal de calitate excepțională, unic în județ, la spectacol urmând să fie prezent inclusiv compozitorul Eugen Doga.

Muzica lui Eugen Doga este recunoscută la nivel mondial, una dintre multiplele sale compoziții muzicale apreciate a fost declarată de UNESCO „A PATRA CAPODOPERĂ MUZICALĂ A SECOLULUI XX”, fiind distinsă și cu Premiul UNESCO.

„Muzica simfonică este alcătuită din compoziții muzicale create special pentru orchestră. Aceasta este o denumire alternativă pentru ceea ce înseamnă muzica clasică, fiind, în același timp, o formulare mai corectă din punct de vedere istoric și muzical.
În mod cert, ați observat că genul acesta de muzică este o prezență permanentă pe marile scene ale lumii, dovedind că este una dintre pietrele de temelie ale societății culturale contemporane prin care se definește finețea lăuntrică a umanului.
În organizarea Asociației Culturale „Dr. Augustin Mircea”, în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, Primăria și Consiliul local Ardud și Asociația Culturală Opera Vox din Cluj au bucuria să aducă în fața publicului din Ardud și nu numai, spectacolul “SIMFONIA IUBIRII – Eugen Doga și muzica lui”, care îl are ca nucleu pe compozitorul Eugen Doga, considerat cel mai mare compozitor român în viață. Spectacolul se anunță a fi o experiență unică pentru publicul participant, aducând pe aceeași scenă Orchestra și Corul Teatrului de Operă din Chișinău, Orchestra, Corul și Ansamblul de Balet al Operei Vox din Cluj.
Prin concertul „SIMFONIA IUBIRII – Eugen Doga și muzica lui”, ne propunem în primul rând omagierea celui mai mare compozitor român în viață prin prezentarea în fața publicului spectator a creației care i-a adus acest important titlu, justificat și de faptul că una dintre multiplele sale compoziții muzicale apreciate a fost declarată de UNESCO „A PATRA CAPODOPERĂ MUZICALĂ A SECOLULUI XX”, fiind distinsă și cu Premiul UNESCO.
Muzica lui Eugen Doga este recunoscută la nivel mondial, dar încă necunoscută publicului sătmărean, iubitor de act cultural-artistic. Prin mixtura inedită de muzică simfonică, muzică corală și balet, spectacolul se anunță a fi un regal de calitate excepțională, unic în Satu Mare prin compoziție.
Prin acest proiect inițiat de Asociația Culturală “Dr. Augustin Mircea”, ne dorim amplificarea și dezvoltarea apetitului comunității din Ardud și nu numai, pentru genuri muzicale diversificate, în special pentru muzica cultă, prin înlesnire accesului la un act cultural valoros.
Precizăm faptul că intrarea va fi liberă. De asemenea organizatorii roagă participanții să respecte regulile și restricțiile pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2 (Covid 19).”, transmit organizatorii evenimentului.

Un comentariu

  1. cârcotaş Răspunde

    No, asta da, nu trebuie ratat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.