Ultima actualizare: azi, 16:46
Locale

FOTO. Filtre de amploare în Satu Mare. Topul amenzilor date de Poliția Rutieră

În perioada 6-12 septembrie, la nivel național, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie rutieră au acționat în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Astfel, în fiecare zi din săptămâna trecută, polițiștii sătmăreni au desfășurat activități, după cum urmează: pentru verificarea purtării centurii de siguranță, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni, căruțași și bicicliști și a neacordării priorității de trecere pietonilor.

De asemenea, polițiștii au acționat pentru impunerea respectării regimului legal de viteză.

În cadrul activităților au fost instituite filtre pentru verificarea legalității transportului rutier de marfă și persoane și pentru combaterea nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii sătmăreni au aplicat 521 de sancțiuni contravenționale, dintre care:

  • pentru nerespectarea vitezei legale: 241;
  • pentru neacordare de prioritate pietonilor: 3;
  • pentru neacordare de prioritate vehicule: 10;
  • pentru abateri săvârșite de către pietoni: 18;
  • pentru abateri săvârșite de către bicicliști: 24;
  • pentru abateri săvârșite de către căruțași: 1;
  • pentru consum de alcool: 4;
  • pentru efectuarea de depășiri neregulamentare: 7;
  • pentru alte abateri: 231 de contravenții.

Totodată, au fost constatate 11 infracțiuni, astfel:

  • 3 pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat;
  • 1 pentru conducere fără permis de conducere;
  • 1 pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe;
  • 6 infracțiuni de altă natură.

Pe parcursul activității au fost reținute 59 de permise de conducere, dintre care 32 pentru depășirea vitezei legale, 4 pentru consum de alcool, 7 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, 10 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, 3 pentru neacordarea de prioritate pietonilor și 3 pentru alte abateri.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.