Ultima actualizare: azi, 11:15

Locale

O sătmăreancă cere dreptate! Soțul i-a murit acum doi ani, plimbat între spitale. Acuzații de malpraxis

O sătmăreancă cere dreptate după ce soțul i-a murit plimbat între spitalele din Satu Mare. Totul s-a petrecut acum doi ani, însă femeia nu a primit nicio explicație.

Soțul sătmărencei a murit în vara anului 2019, pe data de 24 iulie, la vârsta de 40 de ani, fiind răpus de o boală contagioasă numită leptospiroză, a declarat avocatul Ciprian Ardelean. Acesta a spus că bărbatul a lucrat la o fermă de porci, în condiții insalubre, fără echipament de protecție, fiind foarte posibil să fi contractat boala din acel loc. Fiind o boală cu o evoluție extrem de rapidă, bărbatul s-a simțit din ce în ce mai rău, iar în data de 21 iulie, duminică, a sunat la 112, însă i s-a spus să se prezinte la medicul de gardă. Din acest moment a început calvarul.

,,Medicul de gardă i-a făcut o analiză, adică la pipăit la picioare și la ascultat, prin haine, la spate, după care l-a certat că de ce a venit duminică seara, că nici farmaciile nu sunt deschise și l-a trimis acasă dându-i o tabletă și o rețetă medicală fără diagnostic”, spune avocatul Ciprian Ardelean.

Cu toate că a urmat tratamentul, bărbatul s-a simțit tot mai rău și s-a deplasat la un alt medic, care i-a spus că trebuie să se interneze. Bărbatul s-a deplasat la Unitatea de Primire Urgențe, iar acolo, până a doua zi, când a decedat, acesta a fost plimbat între spitale și ținut mai mult pe coridoare.

,,Am făcut o plângere penală pentru că dacă ar fi fost diagnosticat corect, în timp util, acest om nu ar fi murit și nu ar fi rămas în urma lui o soție și doi copii mici. De doi ani de zile, din păcate, nu s-a întâmplat mare lucru. Am sesizat și Colegiul Medicilor cărora le-am adus la cunoștință faptul că am făcut o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de omor din culpă prin malpraxis, dar nu s-a întâmplat nimic. (…) Cred că organele de urmărire penală sunt mai mult decât delăsătoare. (…) Nu trebuie băgate sub preș infracțiunile de malpraxis medical”, a mai spus avocatul Ciprian Ardelean.

6 comentarii

  1. unu Răspunde

    asta e reclma pt avocat?? sau ce mai nou apare zilnic pe portal sm

  2. Aspi Rina Răspunde

    Cred ca dreptate o sa-i faca doar Dumnezeu….

  3. Nae Răspunde

    Nici nu este de mirare . Daca ajungi la UPU Satu Mare ….. doar Dumnezeu te mai scapa

  4. Matrozul Răspunde

    Toată compansiunea pentru doamnă, dar trebuia să aleagă un avocat mai de Doamne-ajută!

    • Eu Răspunde

      Gresit ! Nu doamna la ales pe Cipri ! Cipri sa oferit sa-o ajute fara sa-i ia bani ,doar pentru Dreptate si Adevar ! Compasiunea doamnei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.